Lacrimi... (I)

Lacrimi, - stele căzătoare
din doi ochi senini ca cerul,
cine v-ar cunoaște oare
obârșia și misterul?

Cine știe câtă jale
plânge-n stropii ploii voastre
stele ce cădeţi la vale
tot din înălțimi albastre! ...

Lacrimi, pâinea tuturora
celor care plâng ca mine,
așteptându-şi aurora
unor zile mai senine,

voi nălţaţi spre Domnul plânsul
și durerea noastră multă
și oricând le duceți - Domnul
ne-nţelege și ne-ascultă.

Lacrimi, - martoră ni-i faţa
v-am golit din plin paharul,
v-am gustat din plin dulceața,
v-am simțit din plin amarul!

De demult de când în șoapte
legănat dormeam alene,
de-a fost ziua, - de-a fost noapte
v-am purtat mereu în gene

Picuratu-v-am pe struna
harfei mele reci și mute,
de-a pornit să cântre-ntruna
imnuri ne mai cunoscute.

Câte chinuri sunt sub stele,
plinul lor adânc le strânge,
și de-aceea cântă-n ele
orice suflet care plange

Picuratu-v-am din pană
v-am cântat în nopți cu ploaie,
numai lacrima din geană
orice viers cântat mi-l moaie.

- Binecuvântate lacrimi,
voi îmi străjuirăţi somnul,
prin a voastre sfinte patimi
m-aţi legat pe veci de Domnul.

Lacrimi binecuvântate,
inima-mi pe veci vă cheamă
să vă strâng în loc de frate
să vă simt în loc de mamă...