La sfanta chemare

LA SFANTA CHEMARE

O linişte adâncă cuprinde oraşul, o tăcere sfântă...
E noapte, oraşul doarme, doar văzduhul se mai frământă.
Deodată un glas ca un tunet, răsună ca un vuiet aprins,
Luminiţele cu miile, la sfânta chemare toate s-au aprins.

În adâncurile zării, norul trece ca un fulger, plin de slavă,
Prin oceanul apelor albastre, plin de stele-n noaptea clară.
De departe-n lungi ecouri, fâlfâirile de aripi adunate-n stol,
Se-nalţă pe raza de lumină, sub cupola de cristal, spre nor.

Susurul nopții strânge vocile minuntate și înalță în cor,
O simfonie într-o armonie celestă, slăvind pe Mântuitor.
Sufletele ridicate din țărână se-nalţă mai sus, tot mai sus!
Pe norul plin de slavă, împreună cu Slăvitul Mire, Iisus.

Zadarnică-ncercarea lui satan, să deturneze mântuirea,
La cruce s-a-nălţat stindardul biruinţei veşnice, Nemurirea.
Prin crucea răstignirii, Cristos a biruit mormântul,
Şi cu Invierea a dat putere biruinţei peste-ntreg pământul.

Mai presus de toate, mai presus de orice, trece de moarte
Forţa iubirii, credinţa vie, ce dă putere învierii noastre.
Spre porţile albastre trec prin uşa strâmtă spre veşnicie,
Cei ce-au acceptat jertfa Lui Iisus, să iasă din nimicnicie