text Poezii crestine

La "Poarta Frumoasă!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Îmi caut în adâncuri trăirea
Ce-aş vrea să o am zi de zi,
Mă-mpiedec în praguri de fire
Şi-mi plâng însăşi starea de-a fi,
M-agăţ de-amintiri juvenile,
De zâmbetul pur şi curat,
Mi-aş vrea înapoi anii-n care,
Trăiam liniştit şi-mpăcat,

Privind firmamentul albastru
Şi-apoi spre pământ, mă întreb:
Pentru ce am ales răzvrătirea,
Coborând de pe Sfântul Horeb?
De ce îmi e soră durerea
Şi truda, un leagăn de veci?
Se-aude în vale cum bate,
Un clopot, cu dangăte seci,

Vibrează fiinţa-mi sub faldul,
De vreme ce mi-a mai rămas,
Suspină cu mine şi aştrii,
Atunci când rămân fără glas,
Te-ntreb ca şi Iov: "Doamne, Tată,
Ce vină mai am şi nu ştiu?
Mă cerne cel rău că ajuns-am,
Să vreau ca să mor!" E târziu...

Aproape de "Poarta Frumoasă"
Eu stau ghemuit şi aştept,
Privesc gânditor spre mulţime
Şi inima-mi bate în piept,
Mai vine-ndurarea vreodată?
De oameni pridvoarele-s pline,
Eu stau ţintuit şi nu-i nimeni,
Să vrea să se-ndure de mine,

Şi totuşi mai sper o minune,
S-ajung într-o zi la izvoare,
Să-mi lepăd acolo tot greul
Şi plânsul s-alung în uitare,
Să spun omenirii de cruce,
De harul ce dă mântuire,
De Domnul Cristos şi de Duhul,
De Tatăl ce este Iubire,

Îmi caut în adâncuri trăirea
Ce-aş vrea să o am zi de zi,
Mă-mpiedic în praguri de fire
Şi-mi plâng însăşi starea de-a fi,
M-agăţ de-amintiri juvenile,
De zâmbetul pur şi curat,
Mi-aş vrea înapoi anii-n care,
Trăiam liniştit şi-mpăcat,

Dar ştiu că "a fi" este-o taină,
Ţesută la margini de veac,
Un dar fără seamăn prin care,
Pricep ce sunt eu şi ce fac,
O cale, un far, o lumină,
Izvor pentru cel însetat,
Sau poate un licăr ce-n grabă,
Se stinge când ploile bat.

03/08/14, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>