La pieptul Tau

LA PIEPTUL TAU


Dumnezeule Te fac „locul meu de adăpost”,
Oaza de lumină, ce inundă inima cu fericire.
Unde în vremuri de dureri, mi-ai dat un rost,
Ai revărsat îndurare şi m-ai învăluit în iubire.

La pieptul Tău duios, de Mire, m-ai ocrotit,
Să sorb al tău răsuflet în suflarea vieţii mele.
În Harul iubirii Tale de viaţa mea te-ai îngrijit
Pierdută să nu fiu în jungla păcatelor mele.

Peste mine a curs seva vieţii, scânteietoare,
Ca un foşnet lung de ape, ce ţâşneşte din izvor.
Putregaiul vieţii, păcatul ars în raza-Ţi de Soare
Din marea uitării, nu frânge aripile de zburător.

Iubirea divină, fântână cu apă fără asemănare,
Mi-a potolit setea sporită de dor, în liniştea serii,
În revărsările Tale de Har, ce dau înviorare,
Ai dat odihnă sufletului, în ceasul încercării.

N-aş putea să stau departe, să Te părăsesc,
Cum aş putea, când Tu mi-ai dat iertare!
Când sensul vieţii mele în Tine-l regăsesc.
Prin revărsările iertării-n binecuvântare.

Ai pus în fiecare dintre noi gândul veşniciei
Mâna Ta ai întins-o când strigam după ajutor.
Vindecarea leproşilor e minunea mărturiei,
Că-n harul iubirii dai iertare şi lumină orbilor.

Pe Lazăr, din gheara morţii l-ai scos şi-nviat
Slăbănogul prin puterea Ta, patul şi-a ridicat,
I-ai iertat tot păcatul şi apoi l-ai vindecat.
Minuni de minuni, omului i-ai tot arătat.

Lumina Ta străluceşte mai presus de orice,
De cel în suferinţă, Tu Te laşi descoperit.
De omul ascultării în încercare este ferice,
De ispită, durere şi îngrijorări e ocrotit.

Izvorul bunătăţii Tale, tot curge, e nesecat,
Binecuvântările Tale, încă nu s-au terminat.
Cel cu inima smerită de ruşine nu va fi dat,
Cel cu inima deschisă, de păcat e eliberat.

Mântuirea în cuptoru-ncercării e pecetluită
Lăstar nou, în viţa Ta nobilă, am fost altoită.
Mărit Să fi în veci de veci şi Prea Mărit!
Mântuitorul meu fii în veci de veci Slăvit. Amin!