text Poezii crestine

La împlinirea vremii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Efeseni 1:10

La împlinirea vremii
Scris a fost în sulul Cărții
Ca Făuritorul lumii,
Îmbrăcând mantaua humii,
Să ne schimbe rostul sorții.

Singur El a fost în stare
Să ne scape din robie
Că-I bogat în îndurare
Dumnezeul Veșnic Mare,
Cel ce e din veșnicie.

Meșterul lui Dumnezeu
Și Cuvântul întrupat
N-a dat înapoi la greu,
A purtat păcatul meu
Ca să fiu eliberat.

Fiul Celui Veșnic Sfânt,
În deplină ascultare,
A venit jos pe pământ
Cu Noul Așezământ
Pentru-a mea răscumpărare.

El s-a dezbrăcat de glorii
Și-a-mbrăcat un trup de lut.
Noi s-avem prin El victorii,
Să simțim aici fiorii
Duhului Ceresc și Sfânt.

A fost scris pe-un sul ceresc
Despre-a lumii mântuire.
„Doamne-s gata să-mplinesc
Planul cel dumnezeiesc,
Să fiu Mielul de jertfire.

La-mplinirea vremii sfinte
Să cobor un timp din slavă
Ca să Mă jertfesc, Părinte,
Și de-acum înainte
Să scot grâu curat din pleavă.”

Să cunoască omenirea
Dragostea de sus venită.
Mai presus de tot ce-i firea,
Harul Sfânt, Dumnezeirea
Să triumfe neoprită.

Taina harului de sus
Și lucrarea Celui Sfânt
Să triumfe prin Isus
Ce mântuire ne-a adus,
Coborând jos pe pământ.

Coborând în bezna grea
Ca să lumineze hăul,
S-apară pe cer o stea,
Omul să poată vedea
Unde-l duce răul.

La-mplinirea vremii Lui
Va reveni pe nori Isus.
Și sfinții Lui pe cărărui
Prin puterea Duhului
Se vor înălța în sus

Înspre locul pregătit
De Isus Mântuitorul,
Mirele cel mai slăvit
Ce cu Tatăl ne-a unit.
El ne-a fost Mijlocitorul!
Amin.
(Joi, 13 iunie 2024)

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>