Izvoare seci

Oprindu-mă din lunga alergare
Pentru un scurt popas la un izvor,
Mi-am scos încălţămintea din picioare
Şi-apoi m-am aşezat încetişor.

Mi-am aruncat o clipă-n jur privirea
La locul ce-mi era necunoscut,
Şi deodată m-a cuprins uimirea
Văzând ce niciodată n-am văzut.

Tablou frumos cu flori şi iarbă verde
De o măiastră Mână desenat,
Imagine de vis ce-n zori se pierde
Lăsându-ţi amintiri de neuitat.

Era o zi cu arşiţă de vară,
Un soare ce ardea necruţător,
Deşi era eproape înspre seară
Pământul radia ca un cuptor...

Eram sfârşit de lunga alergare
Şi buzele de foc mi s-au uscat,
Dar ca să-mi stâmpăr setea-ngrozitoare,
Înspre izvor încet m-am aplecat...

Dar ochii mi s-au îngropat în ceaţă
Văzând doar pietre şi nisip uscat,
Simţeam că picătura de viaţă
Odată cu izvorul a secat.

Mă chinuia o singură dorinţă:
Un strop de apă, setea să-mi alin.
Să mă ridic era cu neputinţă
Şi parcă injectat cu un venin,

Am închis ochii şi-am căzut pe vatra
Încinsă ca o piatră de cuptor.
Am adormit şi am văzut cum gloata
De îngeri mi-a venit în ajutor.

Cu degetul muiat în apă rece
Ei buzele uşor mi le-au atins,
Izvoare ce nicicând n-au să mai sece
Curgeau în jur şi focul mi l-au stins.

A fost un vis şi m-am trezit cu groază
Mulţumitor că n-a fost decât vis.
Aveam în mintea mea acea oază
Ce doar speranţe moarte mi-a deschis.

Am înţeles deazmăgirea mare
Să întâlneşti izvoare seci pe drum
Şi-am hotărât să fiu printr-o schimbare
Mai veghetor în viaţă de acum.

Cuvântul sfânt „Divina băutură”
Pe-a inimii tăbliță vreau să-l scriu
Când vor seca izvoarele-n natură
Să-l am rezervă „Apă în pustiu”

Ilie Belciu