text Poezii crestine

Iubirea mamei pentru fii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
De când se naște omul pe pământ,
Cu primul scâncet își anunță starea,
Suflet stingher, scânteie fumegând,
La sânul mamei simte desfătarea!

Neputincios, cu gângurit și plâns,
Cu ochii mari o caută prin casă,
Să-l ia la piept și să îl țină strâns,
Privind-o să îi spună că-i frumoasă!

Ce mare har, ce taină și ce cânt,
O-nvăluie când pruncul spune mama,
Cu drag îi soarbe orișice cuvânt,
Cu mângâieri ea îi alungă teama!

Și anii trec, el nalt și mai vânjos,
Iar ea parcă-i din ce în ce mai mică,
Slujind mereu, tăcut și curajos,
Nu are timp de greu ca să se plângă!

E spre apus, iar ochii-i triști și calzi
Împodobiți cu riduri mici și fine,
Par un ocean în care să te scalzi,
Iubire sfântă, caldă rugăciune!

Chiar de păsește-agale și-i e greu,
A sa jertfire-i tridimensională,
Vorbește pentru fii cu Dumnezeu,
Să îi păzească de necaz și boală.

Mereu se culcă frântă, lăcrimând,
În umbre-auzi: "Condu-i pe a Ta Cale!
Eu voi pleca de-aici cât de curând
Și-aș vrea să știu că nu se pierd în vale!

Rămâi cu ei și-atunci când n-oi mai fi
În preajma lor! Fă-i să-și cunoască starea,
Să ne vedem cu toții-n veșnicii,
Atât mai vreau, s-asculte toți chemarea!"

E spre apus, iar chipu-i cald și trist,
Împodobit cu riduri mici și fine,
Privește spre imensul ametist,
Refugiu pentru timpul care vine!

14/05/2024, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>