Iubirea mamei pentru fii

De când se naște omul pe pământ,
Cu primul scâncet își anunță starea,
Suflet stingher, scânteie fumegând,
La sânul mamei simte desfătarea!

Neputincios, cu gângurit și plâns,
Cu ochii mari o caută prin casă,
Să-l ia la piept și să îl țină strâns,
Privind-o să îi spună că-i frumoasă!

Ce mare har, ce taină și ce cânt,
O-nvăluie când pruncul spune mama,
Cu drag îi soarbe orișice cuvânt,
Cu mângâieri ea îi alungă teama!

Și anii trec, el nalt și mai vânjos,
Iar ea parcă-i din ce în ce mai mică,
Slujind mereu, tăcut și curajos,
Nu are timp de greu ca să se plângă!

E spre apus, iar ochii-i triști și calzi
Împodobiți cu riduri mici și fine,
Par un ocean în care să te scalzi,
Iubire sfântă, caldă rugăciune!

Chiar de păsește-agale și-i e greu,
A sa jertfire-i tridimensională,
Vorbește pentru fii cu Dumnezeu,
Să îi păzească de necaz și boală.

Mereu se culcă frântă, lăcrimând,
În umbre-auzi: "Condu-i pe a Ta Cale!
Eu voi pleca de-aici cât de curând
Și-aș vrea să știu că nu se pierd în vale!

Rămâi cu ei și-atunci când n-oi mai fi
În preajma lor! Fă-i să-și cunoască starea,
Să ne vedem cu toții-n veșnicii,
Atât mai vreau, s-asculte toți chemarea!"

E spre apus, iar chipu-i cald și trist,
Împodobit cu riduri mici și fine,
Privește spre imensul ametist,
Refugiu pentru timpul care vine!

14/05/2024, Barcelona- Lucica Boltasu