Iosif

Erai iubit de tatăl când legănat de vise
Tânăr, credeai în ele şi le istoriseai
Celor de lângă tine cu orizonturi stinse
Dar cu privire sumbră spre haina ce-o purtai.
Ți-o dăruise tatăl în marea sa iubire
Pe care pentru tine mereu el o nutrea;
Erai curat, un tânăr ce nicicând nu-şi mânjise
Veşmântul prin noroiul ce pe-alții îi mânjea!
Trăiai la pieptul tatei, simțeai a lui iubire
Până-ntr-o zi când ura în cercul ei te-a prins;
Şi fără de vreo milă şi fără şovăire
Ți s-a luat veşmântul şi brâul ce te-a-ncins...
Şi ai ajuns în groapă... oh, ce răsplată crudă
Pentru o haină scumpă şi pentru vise mari! ...
Ce scump plătit-ai prețul veşmântului sfințeniei
Şi viselor frumoase... o cât îți fu de-amar! ...
Din groapa cea adâncă nu mai era ieşire:
Pământ vedeai la dreapta, la stânga tot pământ!
Pământ vedeai şi-n față şi-n spate... . izbăvire
Cine să îți aducă? ... (te întrebai plângând)...
Şi totuşi, când privirea ți-o ridicai spre ceruri
Vedeai seninul boltei şi raze strălucind!
Da, mai frumos de-acolo părea să fie cerul,
Simțeai cum mici speranțe firave se aprind!
Dar după scurte clipe, afară, scos din groapă
Erai privit de oameni ce nu i-ai mai văzut,
Te întrebai cu frică: dar ce doresc să facă,
De ce țintesc la tine ai lor ochi tot mai mult? . .
***
Ai fost vândut de brațe ce nu-ți erau străine,
Chiar de nu foarte-aproape de tine le simțeai...
Erau brațe din care tu căutai scăpare...
Zadarnic! ... Bani de silă în mâini tu le vedeai!
Şi ai ajuns departe, departe de-al tău tată
Ajuns-ai rob dar totuşi, rămas-ai neclintit
În a ta curăție şi în a ta sfințenie
De care socoteală ai dat, aspru plătind!
În temnița cea rece simțeai multă durere
Însă credeai în visuri şi tot nu renunțai
La marea ta credință ce izvora din ele...
Cu mare îndrăzneală altora-mpărtăşeai.
Dar ziua izbăvirii se arătă în zare
Iar Soarele dreptății pe boltă răsări!
O, câtă bucurie şi pace, şi cântare,
Umplură al tău suflet atunci în marea zi!
***
***
Tu, cel făr' de valoare, cel mai făr' de valoare,
Mai crezi oare că Domnul te poate ridica?
Mai crezi că a Sa mână are putere mare
Şi că din orice groapă El poate şi-azi salva?
Mai crezi oare că Domnul îşi va-mplini Cuvântul,
Că El nu-i om să mintă şi nici să dea 'napoi?
Căci chiar de ceru-ar trece, şi chiar şi-ntreg pământul
El împlineşte totul ce-a spus pentru ai Săi?
Aşteaptă, dragă Iosif, aşteaptă împlinirea,
Căci ce spune Eternul, nu va pieri în vânt!
Tu strânge în tezaur, căci vine izbăvirea,
Dar toată vrednicia să fie-a Celui Sfânt!
Acum adună lacrimi, dureri şi suferință,
Burduful curăției din ele e făcut,
Căci vine ziua mare, ziua de biruință
Ce Tatăl tău din ceruri demult a hotărât!
Vei fi oare în stare să-ți ierți până şi frații
Ce te-au vândut cu ură şi zel de negustori?
Vei fi! C-aşa-i iubirea, pe ei şi pe mulți alții
Îi vei întoarce iarăşi spre Tatăl Creator!
Rămâi dar lângă Domnul şi fii plin de iubire,
Smerit, până la capăt, şi-n groapă, şi-n palat,
Căci sensul vieții noastre, drag Iosif e-n mărire,
Ferice e de omul ce şi l-a câştigat!