Întoarcerea corăbiei rătăcitoare

Spre pământ să mai vin
nu-s în stare -
Ce să vin:
Mă vor prinde de chei...
Și eu fug
iar în mare, în mare
De artiști,
vânzători și femei.

Oceanul mă cheamă,
mă cheamă,
Nu socot
ce impozite am,
Și mai scarpin
blând marea în coamă
Iar urât pe bord
nu am un gram.

De te-atinge,
prietene, dorul
De femeie,
de țărnă,
de om,
Lasă-n valuri
tristeți cu ușorul
Ori le-neacă-ntr-o
cană de rom.

Eu sunt liber de toate,
de toate,
Trag văzduhul de mare
cu saț.
Oare portul cu cheiul său
poate
Să mă ție
ca pe-un câine de lanț?


Orizont,
ocean,
orice zare,
M-ar chema
și mă chem,
m-au chemat,
Și alerg de pe mare
pe mare
Ușurel,
temerar,
nelegat.
II
De zile-am uitat -
eu socot săptămâni,
Nu tace-un moment
uraganul,
Umpluți îs cu sare
și ochi, și plămâni,
Și-n inimă dă
oceanul.

Velele-s rupte,
catargul mi-i frânt,
Parâmele
îs încâlcite
Și nu-i nici o insulă,
nici un pământ,
Doar crestele
sălbătăcite.

Îmi râde bătrânul ocean:
„Cum te-am prins?
Îmi ești prada mea
după merit...”
Și cum era blând el,
și cum era lins,
Cu glas mincinos
de muiere.

Lovire!
Și prora îmi scârțâe dur,
Dar încă rezistă,
rezistă,
Străin este tot
și ostil împrejur...
Timona
de formă există.

Ah, unde-i pământul,
pământul banal,
Dar care-mi țesuse
viață?...
Cu colții de spume
rângește un val,
Câinește
scuipându-mă-n față.

Mă-npresură valuri...
așa-i, ce să faci,
Prieteni mi-au fost
cât fu bine...
...Pământul mai are
și munți și copaci,
Și nu doar
oraşe meschine.

Din el m-am născut
și el m-a crescut
Eu cum i-am răspuns
pentru-aceasta...
Omoară oceanul
catargul meu rupt,
Slăbita-mi și șubreda coastă.

Puțin mi-a rămas și..
Pământ e, pământ!
Aleargă spre mine,
încoace.
Din iadul de valuri,
din urlet de vânt
Și-n palmele lui
cântă pace.

Eu mai încerc să alerg,
să alerg!
Trimite-mi, Părinte,
iertarea!
Dar gata... mă-nnec...
nu mai pot să mai merg.
Talazuri mă frâng
cu strânsoarea.

Ci malul s-apropie
vertiginos,
Mă cheamă, mă cheamă
limanul...
„Tu te-i omorî,
te-i preface în tos!”
Țipa,
triumfând,
oceanul.


Părinte,
mă smulge din gheare de val,
Din vânăta,
recea lor moarte,
Să cad vreau,
să mor vreau
la Tine pe mal,
Și asta
va fi doar dreptate!

Oceanul se-nnăbușă-n hohot,
urlând
Că prada-i fugise
din labă...
Epava
Părintele-o mângâie blând
Cu munți,
cu păduri
și cu iarbă.