Înțelepciunea lui Solomon

Motto:""Împăratul Solomon a întrecut pe toți împărații pământului în
bogății și înțelepciune. Toată lumea căuta să vadă pe Solomon, ca să
audă înțelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui. ""
1 Împărați 10:23-24.

Chiar și-n casa lui David
S-a ivit atunci dihonia
Când împărat a vrut să fie
Fiul Haghitei, Adonia.

Dar Domnul altfel hotărâse
Și a fost numit la tron
Cel mai vrednic dintre fii:
Credinciosul Solomon.

Simțind David că se-apropie
Curând clipa despărțirii,
I-a dat ultimele sfaturi
În vederea împărățirii.

Și când toate au fost spuse
Dreptul David a murit...
Cel ce patruzeci de ani
În Israel a împărățit.

Când s-a întărit domnia,
A dat poruncă Solomon
Ca Israelul să se-adune
La înălțimea Gabaon.

Și-au venit în număr mare
Fiindcă toți doreau să fie
Sus, la cortul întâlnirii,
Făcut de Moise în pustie.

Și Solomon a adus jertfă
Lui Dumnezeu Savaot,
Pe altarul de aramă,
O mie de arderi de tot.

Iar Domnul i-s-a arătat,
Noaptea pe când toți dormeau,
Și i-a zis lui Solomon:
"Cere-Mi ce vrei tu să-ți dau."

"Doamne! Tu, tatălui meu,
I-ai arătat bunăvoință
Și m-ai pus în locul lui,
După a Ta făgăduință.

Că el umbla înaintea Ta
În credință și-n dreptate,
Și din inimă-și dorea
Ca voia Ta să fie-n toate.

Acum, Doamne, Tu m-ai pus
Peste popor, împărat -
Dar eu nu-s decât un tânăr
Nedeprins, neîncercat.

Doamne! Dă-mi înțelepciune
S-aleg binele din rău,
Ca să pot face dreptate
Când judec poporul Tău."

Cum cererea lui Solomon,
Domnului I-a fost plăcută,
I-a dat o inimă bună,
Înțeleaptă, pricepută.

Și i-a dat înțelepciune
Cum nimănui nu i-a fost dată!
Nici atâtea cunoștințe
Altul n-o avea vreodată!

A rostit trei mii de pilde
Și o mie cinci cântări,
De veneau să îl asculte
Înțelepți din alte țări.

Iar Israelul avea pace,
Bunăstare și belșug,
Și cu popoarele vecine
Se închegase prieteșug.

Multe pricini descâlcite
I-au dus faima hăt, departe!
Iar despre una dintre ele
Scrie și în sfânta Carte.

Cică două tinere femei
-Intr-un caz tare-ncurcat-
Ajung să fie judecate
De înțeleptul împărat.

O femeie își spune păsul
Și durerea ce-o apasă:
"Împărate, amândouă
Trăiam în aceeași casă.

Eu, la vremea rânduită
Am adus pe lume-un fiu;
Apoi a născut și ea
Cu trei zile mai târziu.

Noaptea s-a-ntâmplat necazul
Că după ce a adormit
S-a culcat peste copil
Și copilul a murit.

Mai apoi, în miez de noapte,
S-a trezit...Și s-a speriat!
Și văzându-și pruncul mort,
Cu al meu prunc l-a schimbat.

M-am trezit să-l alăptez
- Că se făcuse dimineață -
Dar lângă mine era pruncul
Nemișcat și fără viață!

Am privi cu luare-aminte
Și atuncea am văzut
C-acel prunc...Oh! Nu era
Pruncul de mine născut!"

"Ba, împărate - zice a doua -
Pruncul mort e al ei fiu!
Ea n-a știut să-l îngrijească!
Iată pruncul meu cel viu!"

"Dă-mi copilul - zice prima -
Acesta-i copilul meu!
Știi c-acesta-i adevărul!
Martor mi-este Dumnezeu!"

"E al meu! Al tău e mort!"
- Zice-a doua-împricinată -
Și cearta nu mai contenește
Nici acum la judecată.

"Destul! - zice împăratul -
Dați-mi sabia cea nouă
Și o să fac în așa fel
Să le împac pe amândouă.

Hotărârea mea-i luată
Și va fi una cu dreptate:
Voi tăia copilu-n două
La fiecare, jumătate."

"Împărate! - strigă prima
Și-n genunchi se prăbușește -
Fie-ți milă! Dă-i-l ei
Numai să știu că trăiește!"

"Taie-l! - Zice a doua - taie-l!
Dreaptă hotărâre iei!
Dac-al meu nu poa' să fie
Să nu fie nici al ei!"

Dar împăratul poruncește:
"Luați copilul de îndată
Și dați-l celei dintâi!
Ea-i mama adevărată!"

Ce s-a-ntâmplat cu vinovata
Nu ne mai spune Scriptura,
Dar de-un lucru suntem siguri:
Dragostea învinge ura.

Binele învinge răul
Și adevărul - minciuna,
Findcă Dumnezeu veghează
Peste toți, întotdeauna.

Și Dumnezeu face minuni,
Lucruri mari și nepătrunse;
Și El scoate la lumină
Păcatele noastre-ascunse.

De El nu te poți ascunde
Dacă ai păcătuit,
Că totul înaintea Lui
E gol și descoperit.

Fraților! Domnul ne cere
Ca să fim plini de credință,
Iar faptele noastre să fie
Vrednice de pocăință.

Ca robi ai lui Dumnezeu
Să avem ca rod sfințirea,
Iar ca răsplată a credinței
Să dobândim mântuirea.
Amin!