Inaltarea

INALTAREA

*
Curgeau lacrimile privind după Isus,
Cum se ridică din ce în ce mai sus.
Un nor pufos de ochi L-a ascuns,
Și tot mai departe L-a dus.

Cum priveau apostolii cerul, întristaţi,
Au apărut în haine albe îmbrăcaţi,
Doi bărbaţi şi-au fost întrebaţi:

- „Bărbaţi Galileeni, de ce staţi..."
Şi îndelung spre cer voi vă uitaţi?

-Ne e inima trista, că Isus a plecat,
Din mijlocul nostru la cer s-a-nălţat.
Și cât de repede s-a depărtat...
După ce pe toți ne-a binecuvântat.

După ce, ne-a vorbit de o putere,
Ce ne va fi ajutor şi mângâiere.
Ne-a pătruns în inimă o durere,
Să rămână cu noi, era a noastră vrere.

- Acest Isus, care la cer S-a-nălţat,
Din mijlocul vostru acum urcat.
Cum L-aţi văzut la cer mergând
Va reveni în acelaşi fel pe pământ.

**
Şi după cum Isus le promisese înainte ,
Apostolii, apoi, au primit puteri sfinte.
Condusi de puterea Duhului Sfânt,
Au cutreierat întregul pământ.

Apostolii au plecat să vestească
Lumii întregi, de Împărăţia cerească.
Vestea bună orice om să primească,
Cu mântuirea să se întâlnească.

Ei au dus Evanghelia binecuvântată,
Să afle mântuirea orice inima legată
De păcatul, ce ține viața întunecată.
Cu nelegiuire în iad, toată sfârtecată.

Să fie rupte toate legăturile străine,
Caută-L pe Isus, Cel ce poate s-aline,
Cel ce s-a îndurat de tine și mine,
Cel lângă care, e nespus de bine.

Cel ce scoate sufletele din moarte,
Cel despre care ne spune Sfânta Carte.
Cel care oricui mântuire împarte,
Să avem de fericire veșnică parte.

***
Au trecut ani şi ani de la-nălţare,
Tânjim tot mai des și cu dor mare...
Cu ochii privim tot mai des în zare,
Să vedem Soarele Vesniciei când apare.

Ştim că va reveni curând pe nor,
Vedem cum clipele trec și mor,
De clipa revederii, ne e mare dor,
-Vino, de grabă ,Scump Mântuitor!

Sfințește-mă Doamne, să fiu curățită,
Să nu fiu răpusă vre-odată de vro ispită.
Înțelepțește-mă, Doamne, să fiu pregătită,
Să nu mă respingi, să pot fi răpită.

Amin!