In Valea joasă se vede o scânteie

Atunci când am simțit că nu mai pot,
Că totul se sfârșește, că nu mai pot da rod,
Că nu mai înțeleg ce Domnul vrea să facă
M-am plecat pe genunchi și l-am rugat să nu tacă.

Doamne, ce-ai de gând sa faci cu viața mea?
Mă macină atâtea lucruri, mi-e așa de greu cu ea...
Ajută-mă ca orice ar fi, să nu murmur
Chiar daca nu-ți înțeleg planul, eu tot să mă bucur!

În deznădejdea ce greu mă apăsa,
Sun povara vocii ce mereu striga,
"Tu, cel ce ai căzut de multe ori jos,
N-ai scăpare, Domnul nu-i așa milos!"

Am ales Isuse sa mai striga la tine
Și să te-ntreb tot ce nu știu încă bine.
Doamne, m-ai luminează-mă puțin
M-ai arată-mi o frântură din planul tau divin!

Căci mintea mi-e cuprinsa de teamă
Sufletul scăldat în lacrimi de groază
Gândurile întunecate de spaima celui rău
Și inima frântă de tot ce nu i al Tău...

Tată, sunt zdrobit, nu tăcea la strigăte
Ești Cel ce-ai promis că tu dai liniște
Și L-ai trimis pe Duhul Sfânt ca Mângâietor
Să fie pavăză, sa fie scut, un Călăuzitor

El să-mi fie acum Cel ce dă putere
In acest timp, El sa-mi fie mângâiere
Mă încred în Tine orice ar veni
Căci orice ar fi, fară de tine nu pot trai

După ce-am rostit aceasta rugăciune
M-am simțit totuși mai aproape de Tine
Și nu pentru că cuvintele mele au făcut ceva
Ci pentru că în sinceritate, eu nu-Ți duc lipsa

Am simțit cum, cu o mângâiere blândă
Mi-ai șters orice lacrimă ce stătea să se scurgă
Pe obrazul deja umed de suspine tăcute
Create de timp și durere, deja avute

Mulțumesc că Te-ai mai aplecat la cel zdrobit
La cel ce sufletul i-a fost zguduit
La cel ce nu putea să înțeleagă
De ce totul nu se leagă

De propri-ai năzuință avută altă dată
De planuri, de idei ce nu pier niciodată
De visuri, aspirații și dorințe înflăcărate
De gânduri și speranțe nestâmparate

M-ai învățat un lucru scump, Mântuitorul meu
Că prin orice trec, fie el și greu
Tu ai un plan de transformare
Pe care nu-l cunosc, căci el a Ta lucrare

M-ai învățat că gândurile n-am cum să Ți Le pătrund
Că ești diferit, deci ele nu corespund
Cu gândirea mea de om păcătoasă
Ce nu vede decât această lume secetoasă

Căci pe cât e de de departe cerul de pământ
Așa e de departe ce am eu în gând
De ce planifici Tu Stăpâne pentru mine
Și nu doar atâta, pentru întreaga omenire

Ajută-mă să-nțeleg acestea despre Tine,
Căci vreau să-ncerc să Te cunosc mai bine!
M-ai lăsă-mi o scânteie de lumină
Să-ți văd încă măreția Ta divină!