text Poezii crestine

În palma Lui zâmbesc!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Tabita Silaghi
În palma Lui sunt liniștită,
În palma Lui călătoresc.
De Domnul eu sunt ocrotită,
În palma Lui pot să zâmbesc!

În palma Lui e-așa de bine,
Mergând spre locul cel ceresc.
El nu mă lasă de rușine –
În palma Lui pot să zâmbesc!

În palma Lui nu sunt scutită
De valurile ce vuiesc,
Dar El nu lasă să mă-nghită –
În palma Lui pot să zâmbesc!

Când sufletul adânc mă doare,
Nu reușesc să-l liniștesc,
Îmi amintesc de mâna-I tare –
În palma Lui pot să zâmbesc!

Când muntele înalt se vede
În fața mea și îl privesc,
Al meu Păstor cu drag m-ascunde –
În palma Lui, iar eu zâmbesc!

În palma Lui sunt protejată
De glasurile ce-mi șoptesc:
„Renunță!” Dar eu strig: „O, Tată!” –
Ele-atunci pleacă, eu zâmbesc!

În palma Lui e-așa de bine,
Căci doar prin El eu biruiesc.
Cu mână tare mă susține –
Și fericită Îi zâmbesc!

Atunci când boala și durerea
Ar vrea pe cale să m-opresc,
El – Dumnezeu – îmi dă puterea –
Ca-n palma Lui eu să zâmbesc!

În palma Lui sunt fericită,
Chiar dacă țărmul nu-l zăresc.
De Dumnezeu sunt ocrotită –
În palma Lui pot să zâmbesc!

Continui totuși alergarea
În Canaan să locuiesc,
Cu-Acel care întinde zarea
Și mă ajută să zâmbesc!

În palma Lui e-așa de bine,
Cu Dumnezeu mereu vorbesc.
Îi mulțumesc că e cu mine,
Mă ține-n palme – și-I zâmbesc!

De-aceea, frații mei, pe cale,
Eu nu am cum să rătăcesc.
El mă conduce pe cărare
În palma Lui, iar eu, zâmbesc!

Din palma Lui, belșug de pace
Și bucurie eu primesc.
Nu are cel viclean ce-mi face –
Eu, ocrotită, tot zâmbesc!

Sunt fericită cu-al meu Mire,
Atât de mult eu Îl iubesc!
El mă va duce-n nemurire,
Ca-o veșnicie să-I zâmbesc!

Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>