text Poezii crestine

În lumină

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Efeseni 3:9

Dumnezeu la început
A iubit lumina.
În ea toate le-a făcut
Și-a-ntocmit pe om din lut,
Modelând artistic tina.

Dumnezeu este lumină,
În El întuneric nu-i.
El e dragostea deplină,
El e pacea cea divină.
Oful tău doar Lui să-l spui.

Lumina a venit de sus
De la Părintele luminii.
Și mântuire ne-a adus,
Spre cerul slavei ne-a condus
În ziua cincizecimii.

Lumina-i harul ne-ndoios
Ce se revarsă-n spații
Prin jertfa lui Isus Hristos
Pentru omul păcătos,
Pentru-a noastre generații.

Lumina-i darul cel de preț
Pentru cei din întuneric.
Pentru orișice drumeț
Ce trece noaptea pe podeț,
Rătăcind vremelnic.

Când dimineața apar zorii,
Pe tot întinsul de sub soare,
Se bucură toți trecătorii
Că s-au împrăștiat norii
Și mai sunt vremi de îndurare.

Lumina-i darul cel mai sfânt
Ce l-am primit sub soare;
Esența vieții pe pământ
Ce ne-nviorează-oricând,
Privind cu drag o floare.

Lumina sfântă prin Cuvânt
Ne înnobilează ființa.
Și intrând în legământ
Cu Cel ce este veșnic sfânt,
Ne întărim credința.

Lumina slavei lui Isus
Ne luminează-oriunde,
De tot ce-i lume mai presus.
Și harul Lui venit de sus
În bezna grea pătrunde.

Lumina harului sfințit
Ne luminează mintea
Ca să-L urmăm necontenit
Pe-al nostru Domn, Isus iubit,
Și să-L slujim cu toată cinstea.

E-un har de toate mai presus
De a trăi-n lumină,
Fiind de Duhul Sfânt condus
Prin Cuvântul cel de Sus
Ce sufletu-ți alină.

Doamne, fă-ne Tu lumină!
Tu să fii văzut prin noi.
Să se vadă-n noi deplină
Lucrarea harului divină.
Toți să fim un sfânt altoi.
Amin.
(Luni, 2 decembrie 2024)

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>