În Filipii Macedoniei

Motto: ""Noaptea, Pavel a avut o vedenie un om din Macedonia stătea
în picioare și i-a făcut următoarea rugăminte: "Treci în Macedonia și
ajută-ne!"" F. A. 16:9.

În Filipii Macedoniei, un vestit oraș-cetate
Poposesc chemați de Duhul două suflete curate -
Pavel însoțit de Sila, un tovarăș credincios,
Vin s-aducă în Filipi Evanghelia lui Hristos.

Dacă Dumnezeu te cheamă, El asupra ta veghează
Și calea care ți-o alege totdeauna se bazează
Pe harul și înțelepciunea-i tainică, dumnezeiască,
Nepătrunsă, necuprinsă de vreo minte omenească.

După convertirea lui, Pavel s-a lăsat condus
În misiunea încredințată doar de Duhul lui Isus;
Duhul Lui i-a dat putere și l-a întărit mereu
Ca să vestească Evanghelia harului lui Dumnezeu.

Acum, ajunși în cetate, se-îndreaptă cu vioiciune
Înspre locul unde frații se-adună la rugăciune
Și pășesc pe drumul mare fără frică, fără teamă,
Știind că sunt sub ocrotirea a Aceluia ce cheamă.

Și iată că în mersul lor către locul de întâlnire
Le iese-n drum o roabă care are un duh de ghicire -
Acel duh al lui Piton, un duh rău și necurat,
Iar prin ea, stăpânii ei, au un câștig însemnat.

Roaba se ia după Pavel și strigă cu glas puternic:
"Oamenii aceștia-s robii Dumnezeului cel veșnic
Care i-a întărit în slujbă și le-a dat darul vorbirii
Și ei vin să vă vestească calea vie a mântuirii."

Cum prin gura bietei roabe duhul strigă neîncetat -
Căci roaba este stăpânită de acel duh necurat,
Pavel se-întoarce și-i spune duhului ce-o stăpânea:
"În Numele lui Isus, îți poruncesc să ieși din ea."

Desigur, ce strigă această roabă, e de netăgăduit
Dar, Pavel nu poate nicicum să se lase amăgit
De mărturia unui demon, cât ar fi de-adevărată,
Așa că, la porunca lui, duhul a ieșit îndată.

Duhurile rele știau că Pavel e slujitorul lui Isus...
Căci în altă împrejurare, demonul cel rău a spus
Că-L cunoaște pe Isus, și pe Pavel; deci, atunci
Știa că nu se poate opune unei asemenea porunci.

Și apoi, cu siguranță că, și pe Pavel și pe Sila,
Văzând roaba chinuită i-a cuprins deodată mila;
Cu gândul facerii de bine i-au sărit în ajutor
Și-au scăpat-o din robia acelui duh chinuitor.

Dar iată, vin stăpânii mânioși că Pavel a îndrăznit
Să le oprească izvorul unui câștig nemuncit -
Ei pun mâna pe cei doi și-n piață îi târăsc legați
Cerând să vină dregătorii, ca să fie judecați.

Și zic: "Oamenii aceștia, sunt de fapt, niște iudei
Care tulbură cetatea dar, am pus mâna pe ei.
Că vestesc niște-obiceiuri pe care să le primim
Ca să ne strice rânduiala, felul în care trăim."

Nici o vorbă despre roabă, ci cu ură stăruiesc
Să fie osândiți iudeii, iar mai-marii poruncesc:
"Dezgoliți-i de veșminte pe-acești făcători de rele
Și să-i bateți cum merită, cu mănunchiul de nuiele."

Și pe loc, Pavel și Sila, la pământ sunt țintuiți -
Și fără nici o judecată sunt bătuți și umiliți;
Apoi, mai-marii poruncesc: "Temnicerule să-i duci
Și-n temniță să-i ții legați cu picioarele-n butuci."

Cum se bucură Satana c-a pus piedici în lucrare!
Ba mai mult, Pavel și Sila au ajuns la închisoare!
Dar cât se va trudi vrăjmașul, oricât ar fi de șiret,
Și cei doi gândesc ca Mica, prorocul din Moreșet:

"Nu te bucura, vrăjmașă, nu te bucura de mine
Că Dumnezeul mântuirii nu mă lasă de rușine;
Și chiar dacă am căzut, Domnul mă va ridica,
Și de stau în întuneric - tot El e lumina mea."

Alții-n loc, oare ce-ar spune după cele petrecute,
Când ei fuseseră chemați în Macedonia ca s-ajute?
Ar plânge cu deznădejde, arătându-și disperarea...
Dar Pavel și Sila aleg să-și continue lucrarea.

Miezul nopții îi surprinde în rugăciune adânciți,
Iar cei în temniță închiși, treji, ascultă uluiți
Cum se roagă, când au fost chinuiți atât de greu,
Și-n cântări duhovnicești laudă pe Dumnezeu.

Ori Pavel face așa precum în epistole va spune
Ca învățătură pentru noi: "Stăruiți în rugăciune!
Bucurați-vă în Domnul! . În necaz, fiți răbdători,
Că Domnu-i Cel care ne vine totdeauna-n ajutor."

Ce mărturie minunată pentru cei din jurul tău
Să poți lăuda pe Domnul și la bine, și la rău!
Să vadă că în suflet ai, chiar de vine suferința,
Bucuria mântuirii și pacea care-o dă credința.

Domnul vine și întărește a lui Pavel mărturie...
El cutremură pământul și clatină din temelie
Zidurile acelea groase ale temniței romane
Unde zac fără nădejde atâtea suflete sărmane.

Ușile se dau în lături, ies zăvoarele din zid,
Legăturile se rup, iar butucii se deschid...
Și minunea mare este că toți acești întemnițați
N-au pățit nimic și sunt slobozi și nevătămați!

Domnu-i milostiv și drept! Și la vremea îndurării -
De umblăm pe calea Lui, din mijlocul strâmtorării
Dumnezeu ne poate scoate, Domnul nu ne părăsește,
Domnul Își întinde brațul și dreapta Lui ne mântuiește.

Iar temnicerul din Filipi a priceput instantaneu
Că cei doi, Pavel și Sila-s ocrotiți de Dumnezeu;
Iată-l, tremurând de frică li se aruncă la picioare
Și apoi, în mare grabă, îi scoate din închisoare.

Pe deplin încredințat că Dumnezeu i-a ocrotit,
Îi întreabă: "Ce să fac, ca să pot fi mântuit?"
Apoi așteaptă cu nădejde s-audă ce au de spus,
Și Pavel îi răspunde simplu: "Crede în Domnul Isus!"

Omule, ia bine seama, cine-i vrednic de crezare,
Căci o singură credință este cea mântuitoare:
Credința în Dumnezeu și-n Domnul Isus Hristos
Șterge pentru totdeauna, tot trecutul păcătos.

Crede-n Cel ce socotește pe păcătos neprihănit,
Că e singura credință prin care poți fi mântuit!
Zidește-te sufletește pe credința noastră sfântă -
Și cu haina mântuirii, Însuși Domnul te înveșmântă!