In fiecare inima ce vrea cerul, casa!

IN FIECARE INIMA CE VREA CERUL, CASA!


Din albastrul nopţii, sub lumina lunii,
Mersul stelelor încerc, să-l desluşesc.
Dar nu mă ajută-nţelepciunea lumii,
Prea desăvârşit, acest Univers ceresc!

Mintea-mi limitată, ar ştirbi adevărul,
Dac-ar încerca, să descrie splendoarea,
Ce-a făcut-o Măritul, Atotstăpânitorul.
Îmi înţeleg micimea umană, limitarea.

Universul vederii mele, e doar zarea.
Şi frumuseţile acestui glob pământesc.
Un suflu îmi este pe pământ umblarea,
Mai presus de-nţelegerea, ce o găsesc

În inima mea, ce spre eternitate tinde.
Zborul spre stele, ce-nverşunat îmi doresc,
Un dor de veşnicie în mine aprinde,
Gândul nemuririi, ce în mine-l regăsesc,

Sădit în mintea mea, de Slăvitul Isus.
La Calvar unde mi-a fost şters tot păcatul,
Se revarsă tot harul, din iubirea de sus,
După planul întocmit, de Cel Prea Înaltul.

Din iubirea agape, în jerfă arzând,
S-a născut o mântuire grandioasă.
Izbăvirea purcede nemurmurând,
În inimile ce vor, în cer o casă!

Amin!