text Poezii crestine

Împreună cu toți sfinții

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Efeseni 3:18

Împreună cu toți sfinții
Vrem să-ntâmpinăm pe Domnul!
Nu ne pasă ce fac alții,
Noi ne îndemnăm cu frații
Ca să Îi slujim prin Duhul.

Împreună cu acei
Ce au o inimă curată,
Pe Hristos ca sfânt temei
Vrem să ne rugăm cu ei,
Cu iubire-nflăcărată.

Tânjim după părtășie
Cu toți sfinții lui Isus.
În Biserica cea vie,
El ne-aduce bucurie
Și descoperiri de sus.

Nu sunt bucurii mai ’nalte
Și trăiri mai sfințitoare
Care-n suflet să tresalte
Ca atunci când El împarte
Har peste-adunare.

Nu-i nimica mai presus
Pe acest pământ vremelnic
Ca cercetarea lui Isus
Când Duhul sufletu-a pătruns
Cu lumina Lui din Sfeșnic.

Nu curg lacrimi mai duioase
Din adâncul bucuriei
Ca acele ce-au fost stoarse
În părtășiile pioase,
Arse-n dorul veșniciei.

Nu-i trăire mai sublimă
Ca trăirea-n Duhul Sfânt
Când durerile se-alină
Și simțim slava divină
Chiar și-aicea pe pământ.

Nu sunt bucurii în fire
În tot ce este-aicea jos
Ca a Domnului iubire
Ce se simte prin rodire
În urmașii lui Hristos.

Împreună cu cei care
Au aceleași simțăminte
Ne bucurăm în adunare
De Dumnezeul nostru mare,
De-al îndurărilor Părinte.

Împreună cu cei dornici
Ne-avântăm mereu ’nainte,
Ne-ndemnăm a fi statornici,
Și-n trăirea noastră rodnici
Și în fapte, și-n cuvinte.

Vrem să Îl slujim smeriți
Pe al nostru Salvator.
În părtășie cu cei sfinți,
Ca să nu cădem înfrânți,
Stăm aproape de Izvor.

Călăuziți de Duhul Sfânt
Vom birui pân’ la sfârșit
În lupta vieții pe pământ.
Și-n Noul Așezământ,
Vom fi cu-al nost’ Isus iubit.
Amin.
(Marți, 24 decembrie 2024)

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>