text Poezii crestine

Imitându-L pe Cristos

de Lucica Boltaşu
Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lucica Boltaşu
Cum aş putea să-ţi spun despre iubire,
Să îţi vorbesc de har şi milă sfântă,
Când Dumnezeu o face cel mai bine,
Prin slova Lui, ce încă mai cuvântă?

O imitare poate spune multe?
Adevărat! Îmi spune chiar Scriptura!
Vorbească Domnul! Omul să asculte,
La rândul lui să nu îi tacă gura!

Dar nu oricum şi-orice ca să vorbească,
Ci spusa lui, un "Da şi-Amin!" să fie,
Credinţa-n om, prin har divin să crească
Şi să-l urmeze-n fapte alţii-o mie.

A-L copia pe Domnul în purtare,
În viaţă sfântă, dreaptă şi curată,
Nu-i un păcat, ci binecuvântare,
Chiar de i-ar spune viaţă plagiată!

Să-L copiem pe Domnul, pe Mesia,
Chiar asta vrea, Părintele Yehova!
Şi să transmitem tututor solia,
Un psalm, un cânt ca să ne fie slova!

Cum aş putea să-ţi spun despre iubire,
Să îţi vorbesc de har şi milă sfântă,
Când Dumnezeu o face cel mai bine,
Prin slova Lui, ce încă mai cuvântă?

De-aceea eu, umila mea făptură,
Vreau să ascult, să-nvăţ Cuvântul care,
Când Îl vorbesc să dea învăţătură
Şi să-L trăiesc, cât voi fi eu sub soare!

Când cineva m-ascultă, mă citeşte,
Să vadă-n mine o lucrare vie!
Înţelegând că Dumnezeu vorbeşte,
Să vrea şi el o copie să-I fie!

22/05/14, Barcelona- Lucica Boltasu

Cele mai recente resurse creștine scrise

"Cum ne putem da seama astăzi ce este Adunarea lui Dumnezeu?"
Categorie: Biserica lui Hristos  Adevărul în legătură cu Adunarea lui Dumnezeu sau Biserica este foarte simplu, aşa cum este tot Cuvântul lui Dumnezeu din clipa în care nu încercăm să-l adap...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Creştini adunaţi pentru Numele Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  Isus Hristos, Fiul Dumnezeului Celui viu, a dat celor credincioşi o făgăduinţă minunată pentru Matei 18:20 : "Acolo unde doi sau trei sunt adunaţi pentru Num...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cina Domnului"
Categorie: Biserica lui Hristos  DezbinăriDacă ne ocupăm cu cealaltă parte a frângerii pâinii, Cina Domnului, importanţa acestui subiect rezultă din osteneala apostolului de a corecta compor...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Cele şapte dispensaţii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Scriptura împarte timpul (prin care se înţelege întreaga perioadă de la crearea lui Adam până la "pământul nou şi cerul nou" din Apocalipsa 21:1 ) în şapte p...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Ce am găsit"
Categorie: Biserica lui Hristos  Este un privilegiu pentru mine să prezint cititorului acestei broşuri adunările de creştini credincioşi, denumiţi uneori „fraţi”. Scriu aceste rânduri cu oar...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Câteva gânduri în legătură cu desfăşurarea strângerilor noastre laolaltă"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii şi în rugăciuni“ (Faptele Apostolilor 2:42 ).„Căci acolo unde doi sau trei...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Călăuzirea prin Duhul"
Categorie: Biserica lui Hristos  „Când vă strângeţi, fiecare dintre voi are un psalm, are o învăţătură, are o vorbire într-o limbă, are o descoperire, are o interpretare: toate să fie făcute...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Excluderea celor răi"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm acum în considerare ultima formă de disciplină sau mai degrabă actul de dare afară din comuniunea adunării: el îl priveşte pe cel pe care celelalte f...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Păcat personal"
Categorie: Biserica lui Hristos  În Matei 18:15-18 , Domnul ne dă o învăţătură despre purtarea de urmat în cazul în care un frate păcătuieşte împotriva altui credincios. El arată şi ce formă...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
"Disciplina tăcerii"
Categorie: Biserica lui Hristos  Să luăm în considerare mai întâi această formă de disciplină pe care am abordat-o în legătură cu omul sectar: împunerea tăcerii unui frate în adunare. Nu găs...
de Marga Buhus 01 mai 2025 Citeste mai mult >>
Vezi toate resursele creștine scrise