Iarnă, iarnă - haină albă.

Ninge, ninge, ninge iară,
Din înaltul cerului,
Fulgi ca stele se coboară,
Din locașul gerului.

Fulgi ca fluturi albi roiesc,
În a iernei feerie,
Peste tot ei răspândesc,
Voie bună, bucurie.

Suluri mari, troiene grele,
Pe întinderi se aștern,
Nori plutesc ca mari umbrele,
Semănând nămeți și ger.

Totul este alb, sclipește,
Case, crânguri și câmpii,
Iarna haina-și înnoiește
Cu vârtejuri argintii.

Ce frumos e, ce curat,
Prospețime albă, sfântă,
Ce-a fost sur și-ntunecat,
Astăzi e schimbat și cântă.

De la iarnă să-nvățăm,
Inima să ne-o sfințim,
Omul vechi să-l dezbrăcăm
Și în pace să trăim.

Să iubim neprihănirea,
Haina albă fără pată,
Să trăim mai sfânt căci firea,
Nu se lasă nici odată.

Și-n a timpului menire,
Să ne ridicăm mai sus,
Către cer și nemurire,
Cum ne-a poruncit, Isus!
Amin.

20.01.2011