Grăuntele nemuririi

Orice cuvânt din ceruri e un grăunte de Lumină.
Căzut în inimă, el poartă şi roada Harului, divină.
Şi vei vedea în întuneric, cum înfloresc, străluminate,
Grădini cu arbori plini de roade de haruri binecuvântate.

El n-are-n sine putrezirea, lui nu-i e dat să putrezească.
Venind de Sus, din veşnicie, el poate să înveşnicească.
De poartă-n el o bucurie, ori o mustrare care doare,
Aduce roadă-n veşnicie, de mântuire dătătoare.

Pot bate vânturi, ploi, şuvoaie, cutremure nimicitoare,
După furtună, va surâde grădina, mai strălucitoare.
Mai plină este de vigoare, mai proaspătă ca niciodată,
când Dumnezeu din Cer trimite o slovă binecuvântată.

Cât de firesc prind să răsară Iubirea, Pacea, Bucuria,
Răbdarea, Bunătatea, Fapta cea bună şi Credincioşia,
Blândeţea, Cumpătarea - roade ce ţi se cer în veşnicie:
O punte de la om la Domnul, izvor etern de Apă Vie.

Trimite pe pământ Isuse, Cuvântul Tău de Duh şi Viaţă!
Atinge noaptea necredinţei şi-o înfloreşte-n dimineaţă,
Ca să răsară pentru Tine nu flori şi frunze, ci, deplin,
Copacul cel de roade sfinte al harului ceresc! Amin