Glasul Lui

GLASUL LUI

În boabele de rouă din zorii dimineţii,
Străluceşte lumina cu scânteia vieţii.
Iarba împodobită cu mărgele străvezii,
Salută veselă soarele, cu fire frăgezii.

Cerul luminat sfios de timidul soare,
Ne dezvăluie imensa lui splendoare.
Albastrul senin cuprins de înviorare,
Mi-aduce, a Lui Isus binecuvântare.

Şi tainic rugăciunea spre cer se ridică,
Căci inima mea Lui Isus, se dedică.
Şi gândul meu spre El, se îndreaptă,
Fără El, nimic bun nu mă aşteaptă.

Şi ziua de azi, cu El, vreau s-o petrec,
Pe lângă nimicurile din lume să trec.
Să mă opresc doar unde, El s-ar opri,
Să fac, doar ce ar face El, în această zi.

Glasul Lui, s-aud din miile de glasuri,
Să mă opresc, unde El face popasuri.
Pe genunchi, rugăciunea să vibreze,
Cu ce vrea Isus, să nu fiu în antiteze.

Să tresară bucuria, în mine, deplină,
C-am făcut, ce-a cerut şi-s fără vină.
Îngrijorările ce-s inutile, să nu port,
În toată ziua, cu vrednicie să mă port,

Cu-ndelungă răbdare şi mare iubire,
În credincioşie, să-I dau Lui preţuire.
Când se va coborî la orizont soarele,
Oboseala să nu-şi atingă hotarele.

Să stau de vorbă cu El, până-n noapte
Pe genunchi în odaia de sus, în şoapte.
Pe cei care dorm, să nu-i deranjez.
Cu a mele dureri să nu-i presez.

Şi-n noapte târziu, cu Isus în gând,
S-adorm adânc, în suflet pace având.
Şi-n zori să mă trezesc, pe El lăudând,
Să-l găsesc pe Isus, lângă mine stând.

Amin!