Gând de înnoire

Printre cristalele de rouă,
Se aciuieşte vântul rece,
În tremurat de frunză plânsă,
Văd anotimpul cum se trece,

Şi în tristeţi ce vor să smulgă,
Oftatul ca pe-o rădăcină,
Mă regăsesc doar pentru-o clipă,
Apoi, mă-nvălui în lumină,

În zbor de aripă rănită,
Mă-nalţ cu gând de înnoire,
Amestecat printre cocorii,
Ce-şi caută vechea părăsire,

Dar în sudorile trudirii,
Văd plata pentru răzvrătire,
Spini, cuie, lovituri de bice,
O cruce pentru răstignire,

Amurg aprins şi tânguire,
Un foşnet de clipe ce pier,
Timpul se-mparte pe din două,
Eternitate şi-efemer,

Iar eu la margine de veacuri,
Vreau ca să plec, vreau să rămân,
Dar mă aplec la poala crucii
Şi Îl privesc pe-al meu Stăpân:

"Mai sunt verigi înlănţuite,
Legate de această glie!
Dă-mi un răstimp pentru lucrare
Şi-amână vremea de chindie!"

Îşi cerne cerul lăcrimarea,
În fulguiri şi promoroacă,
Pe tâmpla ninsă-nţelepciunea,
Îmi spune ce ar vrea să facă,

Dar plumbuitele-mi picioare,
Mă-ndeamnă să privesc cadranul,
Îngenunchiat, îmi dau tributul,
Secunda o plătesc cu...anul,

Şi mă întreb serios, când gerul
Îmi arde faţa-mbătrânită,
De clipa mea e mai săracă,
Sau prin Cuvânt e împlinită?

Gândesc la mugurii ce-aşteaptă,
Să rupă scoarţa înlemnită,
Aştept şi eu, sub fald de vreme,
Să-mi văd strădania răsplătită,

Şi-n înserări, inspir speranţa
Ce Duhul mi-a redat prin crez,
Suflarea mea de "viaţă nouă",
Prin har primeşte sfânt botez,

Nimic nu ar putea distruge
Relaţia mea cu Dumnezeu,
Un rătăcit s-a-ntors acasă!
Tatăl îmi spune: "Fiul Meu!"

12/09/13, Barcelona