text Poezii crestine

Frumusețea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Constantin Sferciuc
Frumusețea spirituală ține de credincioșia și de harul de sus
Și găsim multă frumusețe, în toate lucrările Domnul Isus.
Este o frumusețe a întocmirii, ce o privim mirați adeseori
Domnul Dumnezeu, în tot ce a făcut, în creație, a pus valori.

Orice lucru îl face la vremea lui frumos și plin de armonie
Și fiecare lucru are frumusețea înfățișării, lui ca o temelie
Pe care se zidesc valorile Domnului Dumnezeu, în rânduială
Tot ce este vrednic de cinste, tot ce este dreptate spirituală.

Tot ce este curat, pentru suflet tot ce este vrednic de iubit,
Orice faptă bună venită din har tot ce este vrednic de primit,
Orice laudă, aceste lucruri mărețe pe noi să ne însuflețească
Și Domnul Dumnezeu în lucrările Sale cu drag să ne folosească.

În ce ne punem plăcerea, ne întrebăm judecându-ne pe noi
În comorile înțelepciunii vieții prețioase sau la cele din noroi
Plăcerea și desfătarea noastră, să ne-o punem în Dumnezeu
Gustați și vedeți ce bun este Domnul Dumnezeu, Împăratul meu.

Cei ce sunt robiți, de plăcerile pământești, sunt bolnăvicioși,
Sunt slăbuți, sunt plăpânzi, sunt blajini, sunt gingași și rușinoși
Plăcerile lumii păcătoase, aduc ofilirea prematură a vieții,
Frumusețea timpului tău se ofilește, împreună cu anii tinereții.

Plăcerile păcătoase ale lumii, aduc lâncezire și depravare
Timpul trece și totul trece și vine și sfârșitul tău, aici sub soare
Cântecul tău se aude ca un croncănit, fără vreo valoare morală
Durerile vârstei, se furișează în trup și își fac loc în a ta boală.

Dar ai o șansă, te poți împrieteni cu Dumnezeu prin credință
El îți dă ce-ți lipsește dacă inima ta, de El se lipește, prin voință
El te adapă îți reîmprospătează ființa ta și-ți redă frumusețea
El ți se descoperă prin cuvânt și îți binecuvântează bătrânețea.

Întoarce-te din drumul tău și vin-o la Acela care are puterea
Să-ți de-a vioiciune cu belșugul vieții și să-ți vindece vederea
Să te însuflețească și să te facă un slujitor a Lui Dumnezeu
Un cinstitor vrednic de cinste și un închinător pe a Lui traseu.

Doamne Dumnezeule îți mulțumesc că recuperezi pe cei pierduți
Și le redai din nou demnitatea și în nevoi mereu îi ajuți
Îi scoți din întuneric, la lumină, dezbrăcându-i de poftele lumești
Și iarăși prin bunătatea Ta, și prin harul Tău, la Tine îi primești.
31.07. 2025


Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>