Flori de gutui mi-amintesc de satul Lui

Ce bucurii, când mergi la țară. .
Simți că trăiești cu-adevărat!
Da, și-n oraș e primăvară:
Se scutură pomii de floare,
Dar, parcă-i luată din sat...

În pacea imnului sfânt,
Flori de măr și gutui,
Ca soli din cer spre pământ,
Dansând pe o pală de vânt,
Împrăștie mireasma Lui...

Petalele roz, diafane,
Din Pomul Vieții ne vin?
Ca nimburi, ca voaluri ușoare,
Plutesc peste verzile coame,
Într-un vis vegetal, genuin!

Viespi iuți și albine încete,
În hore de nunți se învârt,
Și măr și gutui, parcă-s fete,
Unse cu miere pe plete,
Din basmul iubit, de demult!

„Cu toții venim din sătuc”
Doinea o poetă, nostalgic,
Isus- în cătun S-a născut,
În rural Nazaret a crescut,
Nu-n urbe-n palatul cel falnic!

E calm și-i tăcere în aer! . .
Auzi cum cad petale-n iarbă,
Cum fluturi iau polen de aur,
Cum frunza crește peste plaur,
Cum bunului i-albește barba. .

Și clipele trec mai domoale,
Ca undele-n râul secat,
Aici, vremea are răbdare,
A zis un poet vorbă mare:
„Veșnicia-i născută la sat!”