Fetiţa nemulţumită

Fetiţa nemulţumită


Colega mea m-a certat;
Eu stiloul i l-am rupt.
N-am văzut şi l-am călcat.
M-am scuzat, căci nu am vrut.

Altul nou m-am oferit
Să îi cumpăr dacă vrea.
Nu am vrut şi am greşit.
Oricui se poate întâmpla.

Chiar învăţătoarea mea
Colegei, i-a explicat
Că nimenea nu ar vrea;
N-a fost intenţionat.

Cu noi de vorbă a stat
Şi totul i-am povestit:
Exact cum s-a întâmplat.
Ea a stat, a chibzuit.

Adevărul i l-am spus,
Căci Isus aşa doreşte.
Chiar nimic nu i-am ascuns,
Domnul cinstea o iubeşte.

Ochii doamnei strălucesc,
Se bucură pentru mine.
Adevărul îl rostesc
Şi de asta-i pare bine.

Necazul ce s-a-ntâmplat
N-a fost doar din vina mea.
Nici eu nu l-am observat
Când a căzut pe podea.

Ea penarul l-a uitat
Pe măsuţă, desfăcut.
Şi aşa s-a întâmplat
Că stiloul a căzut.

Vrea unul exact așa
Si e tare tulburată.
Fiindcă-i victimă, e rea,
Deși nu sunt vinovată.

Însă, în totalitate,
De vină mai mult, e ea.
N-a fost atentă cu toate,
Acum nu ştie ce vrea.

Răutatea îşi arată
Prin pretenţii fel de fel.
Îmi spune că niciodată
N-o să-i dau unul la fel.

Că cel care s-a stricat
A fost poate cel mai bun.
Până acum n-am remarcat.
Ce-o să se facă de acum?

A făcut atâta caz
Şi atâta gălăgie...
Am dat acum de necaz,
S-a dus a mea bucurie.

Înţeleaptă, învăţătoarea,
Cu iubire m-a privit.
I-a adus apoi mustrarea
Celei ce m-a învinuit.

A îndemnat-o să mă ierte
Şi mai bine să gândească.
Scuza mea să o accepte,
Alt stilou, ca să primească.

Alt stilou i-am cumpărat
Şi la urmă, l-a primit... .
Si apoi ne-am împăcat.
Domnului, i-am mulţumit!

Amin

Câmpia Turzii, 13 decembrie 2014