Fericiți sunt cei ce cred!

Fericiți sunt cei ce cred!


Zilele trec în grabă tot una câte una
Cu o frecvență densă și parcă ireală
Și pentru unii oameni, aceasta e tot una
Iar viața asta pare, de-a dreptul ideală

Ei, deloc nu acceptă ca ce e drept să știe
Și lucrurile sfinte nu vor ca să le vadă,
Iar pentru ei deloc, cuvântul veșnicie
Este inexistent și nici nu pot să-l creadă

Ei, nu pot ca să creadă în ce real nu pare
Și sunt convinși că totul e cam exagerat,
Ei, nu cred nici în Fiul lui Dumnezeu cel care
Prin propriul Său sânge, de rele ne-a spălat.

Ei nu cred că Isus în om s-a întrupat
Și pentru păcătoși chiar El s-a dat jertfire
Lor, totul li se pare greșit și eronat
Și nu pun nici un preț pe a Sa mântuire,

Dar cei care în Domnul Isus, stau în credință
Ei, nu pretind că vor ca pe Isus să-L vadă,
În viața lor se roagă cu dor și stăruință
Și doar În Domnul lor, ei știu și vor să creadă

Ei, doar în El cred sigur și-n jertfa ce-a făcut
Și-n groaznica Lui moarte și-n chinul de pe cruce
Ei, cred în blândul Fiu ce umil a tăcut
În Cel care spre Ceruri la Tatăl ne va duce,

Dar Isus ne iubeste și-ai Lui copii vom fii
Atuncea când din ceruri va fi Judecător,
De cei ce n-au crezut, El ne va despărți
Și moartea cea eternă, va fi pedeapsa lor,

Acolo, unde focul nicicând nu se va stinge
Si se aude groaznic cum dinţii le scrâșnesc,
Acolo, unde cei care ajung vor plânge
Și chinurile morții, nicicând nu contenesc,

Dar noi, atenți sa fim, Scriptura să citim
Si tot ce scrie în Ea, în viața să aplicăm,
Căci noi cu Domnul păcii în Cer, dorim să fim
Când va fii judecata, la Tatăl să urcăm,

Să ocolim păcatul în viaţa noastră scurtă
Și-n Domnul ca să credem, căci El ne-a mântuit
Smeriți să fim, umili, s-avem credință multă
Căci Sfânt Mântuitorul, de asta a murit.


Amin

Câmpia Turzii, 21 mai 2011