Evlavia

1. Evlavia-i respectul și buna-cuviință
ce duc pân-la sfințire umblarea în credință.
Evlavia nu râde lumește cu oricine,
ci-n sfântă prețuire va crește tot ce-i bine.

2. Evlavia s-arată
în vorba măsurată,
și-n inima curată
de orișicare dată.

3. Evlavia-i virtutea cea negândit de rară
și câtă-i înăuntru se-arată în afară,
acel ce n-o arată în gesturi și cuvinte
înseamnă că n-o are, - iar dacă spune, minte.

4. Evlavia în lume atât de rar se vede,
dar fără ea zadarnic mai zice-un om că crede.

5. Evlavia-i o treaptă pe scara biruinții,
prin ea și prin iubire, ajungi cununa minții.

6. Evlavia e suma întregilor virtuți,
prin ea câștigă cinste cei sinceri și plăcuți.

7. Evlavia-i o treaptă pe scara cea de sus,
cât ea numai iubirea în lume-a mai adus.

8. Evlavia-i cerința ce-al Binelui cuvânt
o spune că e roadă ce-o are omul blând.

9. Oricine vrea să umble curat și bucuros
îndemnul bun îi cere a fi evlavios.

10. Evlavia-i câștigul ce-l are cel smerit
în urma suferinței răbdate liniștit.

11. Evlavia-i prea rară în lumea de acum
căci nu merg credincioșii pe-al înfrânării drum.

12. Evlavia e fiica iubirii cumpătate
și mama înfrânării pe căile curate.

13. Evlavia se dobândește în urma multor înfrânări
și-a multor lupte câștigate prin anii multor încercări.

14. Pe orice treaptă a credinței ai fi ajuns mergând spre rai,
evlavia mereu se cere
și trebuie oricând s-o ai.

15. De evlavie-i nevoie în oricare fapte bune
dar nevoia cea mai mare ai de ea-n înțelepciune.
Căci când faci o faptă bună și evlavia-i lipsește,
faci o muncă fără noimă, răsplătirea nu-și primește.
Tu dar fiul meu învață a evlaviei purtare
și-o să ai pe orice cale bucuria cea mai mare.