text Poezii crestine

Emigrant

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Viorel Balcan
Emigrant


Sunt emigrant spre ţări străine
Şi aripile le deschid să zbor,
Să fug de crivăţul de iarna
De patimi, şi de gânduri care dor.

Ca pasările migratoare toamna
Spre nisipoase insule cu soare,
La fel ca şi ele, Isuse,
Un emigrant eu sunt şi mult mă doare.

Pe cer întins, brăzdat de nori şi ceaţă
Un stol de păsări se întrec în zbor,
Dar eu de jos, privesc cu neputinţă
Cu ochii umeziţi de lacrimi, şi de dor.

Aş vrea să zbor, să-mi iau avânt spre Tine,
Să emigrez Isuse, din lumea de noroi...
Să-ating cu palma mea, picioarele-Ţi sfinte,
Cu oştile de îngeri, să-Ţi cânt atunci vioi.

Să emigrez din locuri ce odată
Mi-au fost şi leagăn, şi umbră, şi alin.
E greu să-mbrăţişez străine locuri
Dar emigrant şi păcătos, la Tine vin.

Pe pagini de istorie au fost scrise
De secole şi veacuri ce s-au scurs,
Se înălţau la Tine, strigăte amare
Robite-n suferinţă, veneau la Tine sus.

Dar ai privit din cer, cu blânda ta privire
Spre un popor în chinuri, şi-ntruna alarmat,
Ai despicat şi marea, şi stâncile de piatră
Şi ai trecut prin ea, poporul emigrant.

Tot emigranţi au fost părinţii din vechime
Ca Avraam si Lot, Rebeca,... ce lăsară,
În urma lor tisteţe, şi doruri lungi, şi grele
Pornind spre neştiute cărări, în prag de seară.

Din cer, Tu ai lăsat palate...
Şi-n urma Ta, un Tată-ndurerat...
Te-au răstignit, şi Te-au sortit la moarte,
S-au lepădat de Tine, poporul emigrant.

Prietene, o umbră-ţi este viaţa,
O frunză-ngălbenită de toamna si de vânt,
Şi chiar de eşti în purpură sau zdrenţe,
Un emigrant vei fi pe-acest pământ...

Ca râurile ce se scurg în mare,
Cu lacrimi eu Te-aştept, Isus,
Să emigrez odată, pentru totdeauna
Spre Patria de vise, în cerul sfânt de sus.




Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>