El nu m-a dat uitării

EL NU M-A DAT UITĂRII...

Nu pot să uit momentul când Fiul mă salvase
Din cea mai joasă stare, din valuri furioase
M-a scuturat puternic, dar bine-a procedat
Simțeam o transformare și nu m-am supărat
Căci a urmat o vreme de sfântă bucurie
Când înțeles-am bine ce-nseamnă veșnicie
Și Îl urmam pe EL oriunde se ducea
Văzând că mă ajută când viața era grea.
Trăit-am fericiri pe culmi spirituale,
Mă delectam la văzul superbelor petale
Era așa de bine, era așa frumos,
Era o înălțare să știu că-s credincios.
Dar s-a-ntâmplat ceva – și nu pot să explic
Cum vraja m-a pătruns un pic și înc-un pic
A fost alunecare? A fost o neveghere?
Cum de a fost posibil să fac o deviere?
Și-a fost o perioadă de rătăciri prin lume
Când nu menționam al lui Hristos sfânt, nume
M-a înșelat tendința de a gusta himera
Și n-am mai vrut să știu de Moise, de Estera
Am pus deoparte și psalmii și cântarea
M-a-nvăluit total, perfidă, nepăsarea
Dar s-a-ntâmplat ceva...minune ce mi-e dragă
Am auzit un glas, atunci, pe calea largă:
”EU nu te-am dat uitării, te vreau ‘napoi la Mine
Să nu mai fii în zone ce Mi-s total, străine
Să intrii iar, în ceata ce urcă spre izvoare
Ce pot hrăni un suflet cu doruri arzătoare
Să tragem împreună la jugul care-i greu
S-avem și bucurii și lacrimi pe traseu.”
Și ascultând la glasul rostit cu duioșie
Am alergat la Dânsul să-L am o veșnicie
Să-I văd senina-I față și să-L îmbrățișez
Să-I spun că nu-mi mai vând dumnezeiescul crez.
El nu m-a dat uitării cum, derutat, credeam
Când prin pustia lumii flămând și trist umblam
Ci-n dragostea-I imensă, din nou, m-a cercetat
Și cu puteri din El apoi, m-a înzestrat
Să pot să-nving tumultul ce vine să m-atace
Și să-L slujesc pe El așa cum Lui Îi place.

George Cornici/21 Oct. 2014