text Poezii crestine

El ne cheamă să fim sfinți

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Augustin Tecar
Efeseni 1:4

El ne cheamă să fim sfinți
Și-n vorbire, și-n purtare.
Să-i cinstim și pe părinți,
Să nu fim lacomi de-arginți
Și să fim în lume sare.

Noi trăim în lumea rea
Separați de-a ei pornire.
Calea uneori e grea,
Lumea să ne-atragă vrea
Să n-ajungem la mântuire.

El ne cheamă-n al Său har
Să trăim în curăție,
Biruind tot ce-i murdar
Prin jertfa de la Calvar
Și punând la fire frâie.

El ne cheamă să trăim
Pentru-a Lui împărăție.
Slujitori smeriți Să-I fim,
Ce spunem să dovedim,
Să fim epistolă vie.

El ne cheamă să lucrăm
În postata-ncredințată.
Dragoste să arătăm,
Și prin purtarea ce-o avem
Să se vadă că-i curată.

El ne cheamă să-I slujim
Cu deplină-ncredințare,
Că răsplata o primim
După cum ne ostenim
În a Lui lucrare.

El ne cheamă să ne dea
Har din harul Său.
Și prin Duhul vom putea
Să purtăm smeriți crucea
Chiar când drumu-i greu.

Să ne dăm și noi silința
Ca-n furtunile vieții
Să ne-nflăcărăm credința.
Și-atunci Domnul biruința
Ne-o va da pe calea vieții.

S-avem un cuget curățit
De întinăciuni murdare.
Și atunci El negreșit,
Când e sufletul rănit,
Ne va da-ndurare.

El ne cheamă să avem
Cu El sfântă părtășie.
Și prin Duhul să veghem,
Tot mai mult să-naintăm
Cu trăirea-n curăție.

Să-L sfințim pe El ca Domn
Peste-ntreaga noastră ființă.
Să nu lenevim cu somn,
Când de sus primim îndemn,
Ci să mergem prin credință,

Ca s-avem cu sfinții parte
În cereasca-mpărăție.
După cum e scris în Carte,
Ziua aceea nu-i departe
Și ne-om despărți de glie.
Amin.
(Joi, 28 martie 2024)

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>