Două primăveri

Se privește ca-n oglindă
Primăvara-n cerul nopții -
Sus începe să aprindă
Înflorirea mii de torțe.

Care-și zbat tremurătoare
Fremătarea de petale;
Toate-albinele din zare
Se adună roi pe Cale.

N-aud zumzetul. Departe
Totuși este înălțimea
Însă-i simt cum vine-n noapte
Farmecul și prospețimea.

Că privesc eu pur și simplu
Ori cuprins de aspirații
Văd că nu se vede timpul
Prigonit din constelații.

Uneori doar pe o dreaptă
Arde-o stea căzând din veșnic
Prin cădere se îndreaptă
Să învie pe un sfeșnic.

Sfărâmarea ei prin iarbă
Lăcrimează străvezie
Numai para să mai aibă
Poate o lumină vie.

Se adună, se adună
Flăcările-n crengi grămadă
Luminânde împreună
Triste inimi să le vadă.

La-nălțare să îndemne
Sufletele stânjenite
Poate s-or simți iar demne
De-anotimpuri înflorite.

Deci când dimineața vine
Pe cărarea-n timpi albaștri
Piersicul cu brațe pline
Rozovește-n foc de aștri.

Mulțumesc că îmi arată
Vrând ca să mă fericească
Două primăveri deodată:
Pământească și cerească.

Îi răspund pentru minune
Pornind viața-n ziua nouă
Înspre cer cu rugăciune
Și îngenunchiat pe rouă.