text Poezii crestine

Domnul meu cel sfânt mă așteaptă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Domnul meu cel sfânt mă așteaptă


Știu că undeva mă așteaptă
Domnul cel sfânt, minunat,
Voi porni pe calea dreaptă
Și-am să merg, neîncetat

Toate am să le las deoparte
Căci pe Domnul Îl iubesc,
Și de El vreau să am parte
Cât am viață și trăiesc

Lumea cea atrăgătoare
Am lăsat-o, nu regret
Pentru Domnul sunt în stare
Să-mi dau inima din piept.

Îl iubesc, cum nu se poate
El e primu-n viața mea,
După El, urmează toate
Tot ce am, familia

Tovarășa mea de viața
Părinții și-ai mei copii,
Dar Isus, este în față
Pe-a Lui urme, voi porni

Voi fii jertfă, de se cere
Orice fac pentru Isus,
În rugă Îi cer putere
Să-mi țină stindardul, sus

Doar cu El sunt curajos
Și-am putere, să pășesc
Cu măritul Domn, Hristos
Sunt sigur, că biruiesc.

M-am schimbat sunt altu-acum
Mai puternic, hotărât,
Am găsit al vieții drum
Și pe Cel ce s-a jertfit,

Ca să am o Împărăție
Ce e veșnică și mare
Unde-i numai bucurie
Și iubire și iertare

Credința mea nu mă lasă
Să mă întorc din drumul meu
Căci la ceruri am o casă
Și pe al meu Dumnezeu.

Amin

Câmpia Turzii, 1 noiembrie 2023

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>