text Poezii crestine

Domnul e lumina vie!

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Domnul e lumina vie!


Dacă stăm în părtășie
Parcă, altfel ne simțim
Domnul, e lumina vie
Cu toți ne mărturisim

Căci avem multe păcate
Cui săi spunem tot ce avem?
Viața, este cu de toate
Dar putere căpătăm

Dacă cerem cu iubire
De la Domnul cel ceresc
Putere și hotărâre
Noi primim, căci e firesc

Tatăl nost să ne asculte
Atunci când noi Îl rugăm
El din ceruri, ne aude
Vede pe genunchi când stăm

În inima noastră vede
De suntem sinceri cu El
Ne ajută și ne crede
Să atingem al nost țel

Căci înspre ceruri țintim
Spre viața făr de sfârșit
Într-acolo, ne grăbim
Acolo-i locul dorit.

Harul încă mai există
Oricine poate să vie
Duhul Sfânt încă insistă
Pentru Sfânta Împărăție

În rugă să ne smerim
Slavă să Îi dăm mereu
Tot să Îi mărturisim
Lui Isus, chiar de e greu.

Chiar de faptele-s urâte
Și păcatele-s, spurcate
Domnul poate să le uite
Și să ni le ierte toate.

Noi să stăm în părtășie
Și cu toți să ne rugăm
Slava Lui în veci să fie
Calea Lui să o urmăm

Căci la viață ne va duce
În Împărăția Sa,
Înspre cer ne va conduce
Veșnicia, vom avea.

Amin

Câmpia Turzii, 7 decembrie 2022

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>