Din urma anilor ce trec

Din urma anilor ce trec, ce-nveți și ce-ai să vezi în zare?
Învață dar de la Hristos, învățătura de prisos, de-a-ți număra zilele tale!
Căci zile trec, chiar ani la rând, viața o ia la vale
Și le vei spune: pe curând, scurtelor zile amare.

Cum frunzele se veștejesc, nămețile cum se topesc
Cum clopotele bat în deal, cum trece apa, val cu val
Așa trece și viața ta, ani după ani ce vor urma
Se duc. . . și nu se mai întorc. . . chiar și stejarul arde-n foc.

Genunchii. . . se încovoiesc, puterile. . . din trup, slăbesc
Dinții. . . pe sine se tocesc, iar oasele. . . se sfarmă.

Ia seama, că veni-v-or ani şi zile ce-or fi negre
Să întunece ai zilei zori, să-nchidă ochii văzători
În ziua aceea, te înfiori. . . te sperii chiar de-o umbră.

Când te va întâmpina Hristos, ceasul n-o să mai bată.
Intra-vei pe eterne porți, vei sta la judecată.
Acuma. . . dragul meu, că știi ce vremi îți stau în față,
Din urma anilor e trec. . . ce gând îți stă povață?