Despre mustrare

1. Critica lovește-adesea numai vârfurile 'nalte,
ca furtuna ce nu-i pasă de oricâte celelalte;
de aceea în mustrare este uneori și-un bine
- las să te cunoască lumea, dacă-i ceva bun în tine.

2. Socotește ca o cinste când te critică acel
care n-are decât ură, pizmă și păcate-n el.

3. E ușor să afli vină și să mustri pe oricine
dar e greu ce mustri-n alții să nu afli
și la tine.

4. Orice mustrare-n ceasul ei îți va părea-ntristare ție,
dar ascultată, mai târziu, aduce-o mare bucurie.

5. Toți suntem gata să mustrăm, - dar care-i gata oare
să și primească răbdător o vorbă mustrătoare?
Din multe laude-ai puțin folos curat în viață,
dar o mustrare, de-o primești, mult bine te învață.

6. Cel ce are prieteni sinceri, are și virtuți alese,
când de sfat și de mustrare totdeauna o să-i pese.

7. Nimeni nu-i prost totdeauna
- fiecare-i câteodată!
Dar greșeala necăită e de două ori lucrată.
Cel ce și-o îndreptățește o greșește de trei ori...
(- și de-aceștia-s, îmi pare,
cei mai mulți din muritori).

8. Cel care-și ascunde vina, are-un gând ca iar s-o facă,
cel ce-o lasă - n-o ascunde
nici când vine nici când pleacă.

9. Ce-i amar în gură, dulce e-n stomac,
roadele mustrării tare bine fac.

10. Doctoria cea amară face sănătate
și mustrarea cea mai aspră - căile curate.

11. Pentru cel pierdut în noapte, un lătrat de câine este
cea mai dulce melodie, cea mai fericită veste...
- Pentru cel ce stă-n păcate și se duce la pierzare,
o mustrare trezitoare este binele cel mare.