text Poezii crestine

Despre îndreptare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Traian Dorz
1. Lacrimile îndreptării sting al conștiinței jar,
niciodată-aceste lacrimi nu vor curge în zadar.

2. Ceea ce-i peste putere, nu ne cere îndreptarea,
însă ce ne dăruiește este binecuvântarea.

3. Ce-i trecut, trecut rămâne,
nu-l mai poți schimba de-acum,
viitorul însă astăzi poți să-l schimbi
- luând alt drum.
Nu poți să înlături moartea care este-n drumul tău,
însă poți venind spre Bine, s-o învingi
scăpând de rău.

4. Pregătește-te de astăzi pentru cerul fericit
dacă tu vrei ca și cerul să te-aștepte pregătit,
cum vrei tu să te primească cerul sfânt în sânul său
când tu nici gândești acuma să-l primești în sânul tău?

5. Când cel rătăcit se-ntoarce și își plânge ce-a făcut
nimenea să nu-l mai mustre de păcatul din trecut.

6. Patru mici, ușor doboară, împreună, pe un mare;
unitatea e puterea în oricare-mprejurare.

7. Multe gâște-nving o scroafă,
multe ape fac o mare,
multe ciori alungă uliul
- fiți un suflet în lucrare.

8. Lacrimile îndreptării sting păcatul cel din jar
și-aduc celui ce le varsă dulcele iertării dar.

9. Ușor poți trupul să ți-l speli,
dar sufletul ți-l poți mai greu
- doar plânsul scapă de greșeli
și grija de-a fi bun mereu.

10. Părerile de rău din suflet n-ai voie să-ți înăbușești
ci să le-mpaci cu-mbrățișarea acelor care îi jignești.

11. Numai soarele arată ce e, unde el pătrunde,
numai adevărul spune câte inima ascunde,
numai focul arde pleava și gunoiul din grădină,
- numai plânsul îndreptării spală sufletul de vină.

12. Fără suflet nu e artă,
fără lacrimi nu-i căință,
fără luptă nu-i cunună,
fără crez nu-i biruință.

13. Îndreptare-adevărată este-o naștere de Sus,
fără ea nu-i mântuire
nici în lume - și nici Sus.

14. Îndreptarea-adevărată nu-i pe-o zi, când s-a făcut,
ci e pentru veșnicie un hotar de netrecut.

15. Dacă mintea celui care se căiește - ar fi-așa,
înainte de cădere - cine oare-ar mai cădea?
Dar nefericit e-acela care nici dac-a căzut
tot n-ajunge mai cuminte... - el e-n veci de veci pierdut!

16. Noi vom plânge mai amarnic pururi faptele acele
ce le-am vrut mai cu putere
și-am ținut mai mult la ele.

17. Cu cât acoperi focul, cu-atât l-aprinzi mai tare
- mărturisește-ți vina de vrei a ta-ndreptare
și leapădă păcatul dacă dorești iertare,
căci rana-acoperită nu-și află vindecare.

18. Nu fii grabnic cu răspunsul
ci fii grabnic cu-ndreptarea,
atunci nu te-alegi cu biciul
ci cu binecuvântarea.

19. Prima grijă tu învață
să-ți îndrepți a ta viață
căci atunci vezi deslușit
să-l îndrepți pe cel greșit.

20. Cine-ajunge să-și dea seama că e tare patul său
n-are să mai doarmă bine, ci din ce în ce mai rău.
Cine-ajunge să-și dea seama de păcatu-n care zace
până-l leapădă și scapă conștiința nu-i dă pace!

21. Doar focul cel frumos îl face pe-orice cărbune
înroșit,
doar îndreptarea bună-l schimbă
pe omul ce se vrea-nnoit.

22. Cercetează rădăcina firii omului cum este
că din asta-i tot ce-n fapta și-n cuvântul lui rodește;
dacă e născut din Duhul, este om duhovnicesc,
dacă nu-i născut, el are firea lui de om lumesc.

23. Firea lui, e greu s-o schimbe orice om
oricât ar vrea,
numai lacrima fierbinte face treaba asta grea.

24. Firea veche și cea nouă luptă-n noi pân-la sfârșit,
fericit e cel ce luptă rămânând nebiruit.

25. Luptă-te cu firea veche ce te-ndeamnă spre păcat
- cu ea până-n ceasul morții o să ai tot de luptat,
luptă-te, căci doar o clipă dacă nu veghezi viteaz
nici nu știi cum te trântește în rușine și-n necaz.

26. Mai bine sfătuiește decât să ocărăști,
cu sfatul bun mai grabnic ajuți și mântuiești,
ocara este aspră și taie și rănește
- de-aceea sfatu-ndreaptă, ocara îndârjește.

27. Mustră-l pe-nțelept - și-acesta te va socoti un sfânt;
mustră-l pe nebun - și-acesta te trântește la pământ.

28. De știi drumurile bune dar te duci pe cele rele
meriți aspră pedepsire
- și-o să iei multe nuiele.

29. Firea nouă este grâul,
firea lumii-i buruiana,
cea dintâi este din ceruri
cealaltă-i din satana
- luptă, suflete, să crească numai roada celei bune
iar pe cealaltă luptă firii noi a o supune.

30. Udă grâul firii sfinte cu a lacrimilor rouă
să-ncolțească și rodească tot mai mult sămînța nouă,
și-ncălzește-o cu-al iubirii soare minunat și dulce,
ca să poată-mbelșugată roadă cerului aduce.

31. Nu te crede prea puternic când te lupți cu firea rea,
este-atâta viclenie și nelegiuire-n ea;
ci te bizuie întruna pe al înfrânării har
ca să-i smulgi din rădăcină orice otrăvit lăstar.

32. Firea veche nu se poate îmblânzi și îndruma,
ci ea trebuie-a o smulge și zdrobi și sugruma;
a ei fapte duc la moarte
și oricine-o cruță-n sine
va sfârși-n nelegiuire, în gheenă și-n suspine.

33. Nu te înșela crezându-ți cu putință mântuirea
fără marea hotărâre, fără a-ți schimba trăirea,
căci fără schimbarea vieții, ca o moarte și-o-nviere,
nu există mântuire! - mântuirea asta cere.

34. Nu se leagănă copacul dacă vântul nu adie
- fără gândul sfânt, în luptă
nu-i putere și tărie.

35. Cârtița de la-ntuneric nu știe că este soare,
cei ce zac în necredință mor și nu știu de iertare.

36. Orbului îi spui zadarnic că e soare-n jurul lui,
el în veac nu va-nțelege, orișicum te lupți să-i spui.
Numai când se-ndură Mila și-i deschide ochii noi
vede soarele 'nainte
și-ntunericul 'napoi.

37. Nu-l învinui pe-acela
care merge prin noroi,
fă-l să vadă - și pe urmă
va ști el să iasă-apoi.

38. Bine fac și cei ce-acasă doar de fapte bune spun,
dar mai bine fac cei care duc pe-un orb
pe drumul bun.

39. De durere sau de dor
ochii ți se fac izvor...
fericit e plânsul când
face sufletul mai blând.

40. Plânsul revărsat căit
uscă răul săvârșit,
plânsul înnoit mereu
pace-ți dă, iubitul meu.

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>