De ce?...

De ce? ...

De ce iubit-u-mai prea mult
Doamne, Dumnezeul meu,
Şi din amarul cel mai greu,
Dintr-al păcatului tumult
M-ai scos fără să Te ascult,
Şi nu ştiam de Dumnezeu?

Şi de ce, Doamne, L-ai dat,
Morţii, pe unicul Fiu născut?
Ce-altfel, nu s-ar fi putut,
Să mă întorci, de la păcat
Pentru-a fi din nou curat,
Aşa cum am fost la-nceput?

Prea crudă, a fost Jertfirea
În planul de răscumpărare
Pentru-a-mi aduce salvare,
La Calvar, prin răstignirea
Ce mi-a vestit mântuirea
Prin scumpa-Ţi crucificare!

Nu se putea Doamne golirea
Cerului, de-a Sa prezenţă,
S-aibă loc doar în clemenţă,
Pentru-mi da neprihănirea
Confirmată prin vorbirea,
Pentru-a-mi salva existenţa?

La Tine Doamne-i cu putinţă,
Totul! Dar atunci n-aş fi ştiut
De dragostea de cel pierdut!
N-aş fi-nţeles că în credinţă
Stă puterea-mi, prin voinţă...
Spre-a crede-n Cel Nevăzut!

Prin Jertfa sfântă din Calvar,
Se face-n cer sus, ispăşire
Acordându-se îndreptăţire,
Celui ce crede-n al Tău har
Păşind peste-al morţii hotar
Prin sfânta Ta neprihănire!

Flavius Laurian Duverna
23 iulie 2013