De-atâtea ori îmi plâng rănirea

De câte ori îmi plâng rănirea

De câte ori îmi plâng rănirea
În fața Ta, Isuse scump.
De câte ori, ades, în taină
Doresc să tac și să Te-ascult.

Tu nu mă lași în agonie
Și, ca un blând Păstor, îmi spui:
„Tu nu ești singur, ești cu Mine
Și Eu voiesc să te supui!”

Ajută-mă să mă smeresc,
Să-nvăț să iert și să iubesc,
Apoi să sper și iar să tac,
Căci vreau să fac ce Tu voiești,
Să caut să-Ți fiu mereu pe plac.

Cântarul drept nu e la om,
Cântarul drept e-n brațul Tău.
La Tine-i lupta o cunoști,
Cunoști durerea ce-o port eu.

De-atâtea ori mi-ai spus în taină
Că umbra aripilor Tale
Mă-nvăluie ca o splendoare
Și nu mă lași să trec prin vale.

Căci scuturile Tale, Doamne,
Sunt o puternică cunună,
Ca doi frați ce stau alături,
Lucrând numai împreună.

Așa vorbește al Tău cuvânt.
Privesc cu ochii mei de carne,
Ajută-mă să fiu oricând
O lumină tot mai mare!

O, iartă-mă, Isuse drag,
Că n-am luptat cu slăbiciunea.
Mi-am dat mereu voie să cad
Și-acum… îmi pare rău acuma!

Tu nu ești om, Tu știi durerea,
Dar, mai puternic ca oricând,
E scutul Tău, Isuse drag,
Cuvântul Tău mi-e mângâierea.

Mă pocăiesc acuma iară
Și iar promit necontenit
Că voi căuta să-Ți stau aproape
Și stărui să nu mă mai sting!

Lumina Ta e adevărul,
Adevărul e lumina.
Tu ești sincer totdeauna,
Ajută-mă s-aprind lumina.

Să n-o pun sub un obroc,
Să stea ascunsă-n cămăruță,
Ci să o pun în sfeșnic iute,
Și camera să stea aprinsă.

Ajută-mi, Doamne, când sunt sincer,
Să nu rănesc pe cineva,
Ci cu o vorbire-aleasă
Să caut s-arăt dragostea Ta!