text Poezii crestine

Darul cel mare

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Darul cel mare


Un dar de mare preț e Duhul Sfânt
Din Ceruri L-am primit, de la Isus
Ne însoțește aicea pe Pământ
El vine de la Tatăl Sfânt, de sus

În chip de porumbel a coborat
Când Domnu-n Iordan s-a botezat
Si tuturor atunci Le-a dovedit
Că Fiul este marele Împărat

E Împăratul vieții si al măririi
Căci Cerurile atuncea s-au deschis
Și Regele suprem al mântuirii
Drumul spre viața veșnică-a deschis

De Tatăl Său a fost recunoscut
De Duhul Sfânt a fost înconjurat
Noroadele, cu toate au văzut
Mărirea care atunci s-a arătat

Dar după patimi la Cer a plecat
De acolo ne vegheaza cu iubire
Pe Duhul Sfânt în locu-I L-a lăsat
Să ne conducă drept spre nemurire

Să fim umpluți de Duhul Sfânt, mereu
Prin fapte și iubire absolută
Prin El suntem legați de Dumnezeu
Puterea Lui, ne este cunoscută

Să nu-L mâhnim când El ne cercetează
Să Îl primim deschiși, plini de iubire
El viața noastră spre Cer o ghidează
Părtași să fim cu toți la mântuire

Să ajungem să trăim o viață sfântă
La Ceruri pe Isus să-L preamărim
Acolo unde mii de îngeri cântă
Cununa biruinței, s-o primim.

Amin

Câmpia Turzii, 13 septembrie 2013

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>