Daniel - Visul și tâlcuirea lui

Motto:""Și a zis: Ascultați bine ce vă spun! Când va fi printre voi un prooroc, Eu,
Domnul, Mă voi descoperi într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis."" Numeri 12:6.

A trecut mai mult de-un an
De când moștenise tronul,
Și Nebucadnețar domnea
Peste întreg Babilonul.

S-a întâmplat că într-o noapte
A avut un vis ciudat
Ce l-a făcut să-i piară somnul,
Atât de mult l-a tulburat.

A chemat în mare grabă
Înțelepți și vrăjitori,
Cei care citeau în stele
Și haldeeni descântători.

Lor le-a cerut împăratul
Să îi spună neapărat
Tâlcul visului avut
Ce adânc l-a tulburat.

"Fie-ți veșnică, împărate,
Și domnia, și trăirea!
Spune robilor tăi visul
Și-i vom afla tâlcuirea."

"Dacă eu v-aș spune visul,
Nu va-ți înțelege, oare,
Ce minciună să îmi spuneți
Despre vremuri viitoare?

Dacă nu-mi tâlcuiți visul
Voi, cu toții, veți pieri,
Iar casele voastre făcute
Un morman de murdării."

Plini de spaimă, înțelepții
Au răspuns cu glasul frânt:
"Să îți spună lucru-acesta
Nu e nimeni pe pământ.

Noi nu-l vom putea afla
Oricât am fi de doritori...
Poate numai zeii care
Nu sunt printre muritori."

Neputând să afle visul
Și nici tâlcuirea lui,
S-a stârnit ca o furtună
Mânia împăratului.

Și a dat poruncă aspră
Căpeteniei Arioc,
Ca înțelepții împărăției
Să fie omorâți pe loc.

Să străbată împărăția
Și oriunde-or fi găsiți -
Înțelepții de-orice neam
Toți să fie nimiciți.

A luat Arioc străjerii
Și-a plecat să împlinească
Ceea ce-i spunea porunca -
Hotărârea împărătească.

Dar s-a ridicat Daniel -
Omul scump și preaiubit,
Și-a cerut îngăduință
Măcelul să fie oprit.

Îngăduit-a împăratul,
Dar în răgazul cerut
Să-i aducă tâlcuirea
Visului ce l-a avut.

La Daniel - întors acasă -
Cei trei soți ai lui se-adună,
Și-ntr-un gând și o simțire
Ei se roagă împreună

Ca Dumnezeu să reveleze
Taina asta pentru care -
Dacă nu-i descoperită,
Împăratu-o să-i omoare.

Mai apoi, în timpul nopții,
Domnul i-a descoperit
Tâlcuirea într-o vedenie,
Iar Daniel a mulțumit:

"Lăudat să fie în veci
Și binecuvântat să fie
Numele Tău preamărit
Din veșnicie-n veșnicie.

Că mi-ai dat înțelepciune
Și o minte pricepută;
Și că taina împărătească
Mi-ai făcut-o cunoscută."

Dimineața, în zorii zilei,
Daniel a alergat
La Arioc, care l-a dus
În mare grabă la palat.

"Împărate, uite-un tânăr -
Rob iudeu, care mi-a zis
Că el poate să îți spună
Tâlcuirea acestui vis!"

"Tinere - zice-mpăratul
Țintuindu-l cu privirea -
Ești tu-n stare să îmi spui
Visul meu și tâlcuirea?"

"Nici un om de pe pământ -
Oricât de-nțelept ar fi,
Ce-ai cerut tu, împărate,
N-ar putea descoperi.

Dar noi avem un Dumnezeu
Ce cunoaște pe deplin
Tainele acestor vremuri
Și-ale celor care vin.

El știe de-a tale gânduri
Și de a ta frământare
Privitor la lumea asta
În vremurile viitoare.

Nu-s mai înțelept ca alții,
Dar Dumnezeu așa a vrut
Ca prin glasul meu să-ți facă
Viitorul cunoscut.

Ai văzut în visul tău
Un chip cu strălucire mare
Și înfățișarea lui
Era înfricoșătoare.

Era de-ajuns alcătuirea
Ca să fii cuprins de teamă:
Cap de aur, piept de-argint,
Pântecele de aramă.

Și picioarele erau
Parte fier și parte lut;
Iar tu te uitai la el
Și deodată ai văzut

Cum o piatră neatinsă
Picioarele le-a izbit,
Și chipu-acela înfricoșat
La pământ s-a prăbușit.

Fier și lut, argint și-aramă,
Aurul - s-au sfărâmat;
S-au făcut ca pleava-n arie
Și vântul le-a spulberat.

Dar piatra care sfărâmase
Chipu-acela fără nume,
S-a făcut un munte mare
Și-a cuprins întreaga lume.

Acesta-i visul, împărate,
Ce l-ai ținut tăinuit;
Acum îți voi spune tâlcul
Ce mi-a fost descoperit.

Dumnezeu din cer ți-a dat
În mână o-mpărăție;
Să fii împărat peste împărați,
Cu slavă și bogăție.

Domnul te-a făcut stăpân
Peste lucrurile toate;
Ai văzut capul de aur!
Ăsta ești tu, împărate!

După a ta împărăție
O alta se va arăta,
Nu atât de însemnată
Ca împărăția ta.

Apoi, a treia împărăție
Care va fi de aramă;
Ea va stăpâni pământul
Dar și-aceea se destramă.

Vine a patra împărăție,
Precum e fierul de tare:
Sfarmă, rupe și distruge,
Calcă totul în picioare.

În al tău vis, împărate,
Te-ai uitat și ai văzut
Că degetele la picioare-s
Parte fier și parte lut.

Tot așa și împărăția:
Va fi într-o parte tare
Iar în cealaltă plăpândă
Și lipsită de vigoare.

Și cum lutul și cu fierul
Nu pot fi parte unită,
Și împărăția aceasta
Va fi-n zece împărțită.

În timpu-acestor împărați
De Dumnezeu va fi înălțată
O împărăție ce n-ajunge
Nimicită niciodată

Ea va zdrobi și sfărâma
Toate acele împărății,
Și sub brațul Lui cel tare
Veci de veci va dăinui.

Piatra aceea neatinsă
De vreo mână omenească
Ce sfărâmă împărății,
E Stânca duhovnicească.

Piatră scumpă și aleasă
Ca Piatră de temelii
Pusă-n capul unghiului
Veșnicei împărății.

Împărate, ai vrut să știi
Ce va fi cu omenirea;
Visul este adevărat și
Temeinică tâlcuirea."

Atunci, Nebucadnețar
Lui Daniel i s-a-nchinat
Și-a zis: "Dumnezeul vostru
E Dumnezeu cu-adevărat!

E Domnul împăraților
Și Împăratul lumii-ntregi!
El face și El răstoarnă
Împărățiile întregi."

Apoi, l-a numit pe Daniel -
Robu-adus dintre iudei,
Cea mai înaltă căpetenie
A înțelepților haldei. Amin!