text Poezii crestine

Dacă....vei fi un Om.

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Marinau Daniela
Dacă..vei fi un Om.-
după „If”de R. Kipling

Dacă îți poți păstra sângele rece
Când toți din juru-ți își pierd cumpătul,
Și te-acuză pentru ce se petrece,
Vei dovedi peste viața ta- Duhul.

Dacă-ți menții încrederea în Domnul,
Când frații tăi, în taină, se-ndoiesc,
Și tu veghezi, și nu te-nvinge somnul,
Fără să-i judeci, dacă ațipesc,

De ești lovit- ori mințit sau jignit,
Și răspunzi cu iubire la ură,
Cât de tentant ar fi zvonu-auzit,
Tu reziști, nu-ți dai drumul la gură,

Dacă poți continua să visezi,
Fără a fi sedus de fantezie,
Și-n Spiritul Scripturii să te-ncrezi,
Făr-a aluneca în erezie,

De nu pari nici prea bun, nici prea sfătos,
Nici filozof, doar cumpătat la vorbă,
Fiind, doar tainic,- darnic, generos,
Sincer smerit când toți te laudă,

De poți primi eșecul și succesul
În treburile lumii trecătoare,
Făr-a-ți schimba-n vreun fel surâsul,
Știind că sunt la fel de-nșelătoare,

Dac-ai privit, fără să-nnebunești
Cum se dărâmă tot ce ai clădit,
Și reîncepi, tăcut, să construiești
Cu mistria tocită, n-ai cârtit,

De poți păși alături chiar de regi
Și nu te-ai lepădat de modestie,
Prin tine, s-au tămăduit ologi,
Și nu te-ai îmbătat de mândrie,

Dacă nici un vrăjmaș declarat,
Nici frate drag, lovind, nu te-au răpus,
Căci toți oamenii pentru tine-au contat,
Dar nici unul mai mult ca Isus,

De-ai să-ți convingi, să-ți obligi inima
Și membrele rănite să te-asculte,
Și sufletul- să-și scuipe patima,
Deși nu au putere să mai lupte,

Dacă poți răscumpăra timpul,
Alergând doar pe Calea Vieții
Și trăind cu evlavie momentul,
Atunci: „A ta-i coroana tinereții

Și-a veșniciei”, îți spune PreaSfântul.
Te va încununa chiar Dumnezeu,
Când îți va dărui, ca nou, pământul:
„Pentru c-ai fost un Om, ca Fiul Meu!”

Amin!

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>