Dacă-ai veni...

Dacă-ai veni...


O! De aș putea să te-ntâlnesc pe calea mea de apă,
M-aș bucura să pregătesc întâia mea agapă,
Aș colinda regatul tot cu pași grăbiți de foc,
Apoi privindu-te în ochi aș sta puțin pe loc,

Dar însetată-aș asculta cum îmi vorbești pe cale
Și fericită aș pleca ducând slovele-n vale,
M-aș duce lumii să îi spun cât ești tu de frumos
Și cum pe limba mea rostești cu glas armonios,

Și Domnului i-aș mulțumi, cu dragoste fierbinte,
Că te-a lăsat să îmi vorbești când mi te-a scos- ‘nainte...
Ca frunza verde aș tot sta în orișicare zi,
Chiar dacă viața ce-o trăiesc în ea m-ar ofili.

Însă oriunde m-ar purta, aș zăbovi pe cale
Să pot rosti al tău mesaj în nesfârșita vale,
Dar nu știu dacă te-ntâlnesc, nu știu dacă-ai să vii,
Însă eu tot mă pregătesc de mână să mă ții.

Mă voi ruga la Domnul sfânt, în suflet să privească
Să-mi ia dorința ce o simt cu forța Sa cerească
Sau să îmi lase pașii toți prin lume să colind
Și cu îngăduința Lui să mi te văd venind.

Tu să mă ungi cu mir prea sfânt, cu mâna ta cea dreaptă;
Ca eu de Domnul să grăiesc la cei care m-așteaptă,
Că sete mare-i pe Pământ, e sete dar și frig
În cei pe care-i văd căzuți, la care zilnic strig.

În rugăciuni îi trec mereu pe cei săraci și goi,
Iar ei sunt primii care vin și nu dau înapoi.
Din pâinea mea le dau și lor, apoi le dau curaj
Vorbind de Domnul Dumnezeu, pe simplul lor limbaj.

O! De ai putea să te cobori pe calea mea de apă,
M-aș apuca să pregătesc întâia mea agapă,
Iar cei cu sufletul curat, roată-ar putea să-ți stea,
Să-ți povestească oful lor din viața asta grea.

Dacă nu vii, pe unde-i văd, eu lacrima le-oi șterge
Și pașii triști am să-i îndrept, spre moarte să pot merge.
Cu sufletul îndurerat, mă vei privi cum sânger,
Că n-am din ceruri dezlegat, în calea mea, un înger...

Și-oi merge până mă opresc în veșnica lumină,
Că inima ce-o port în piept de dorul ei suspină,
În trup, aici pe-acest pământ am să mai stau puțin,
Dar cât voi fi, lui Dumnezeu de-a pururi mă-nchin;

Că numai Domnul mi-e speranța, doar El mi te dezleagă,
Făcând lumina mea, glas viu în inima pribeagă,
Tu știi că El în Univers străluce în Iubire,
Dacă nu vii, mă-ndrept spre cer, trecând în nemurire.