text Poezii crestine

Cuvântul Vieţii

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Lupşea George
O taină se ascunde-n cartea sfântă
Şi multele comorii se pot afla
Dar nu cu mintea-ceasta limitată
Ci pe genunchi poţi Biblia-nvăţa!...

Căci ea nu e o carte ca oricare
Ci e Cuvântul Celui veşnic sfânt
Ea ne învaţ-al Domnului lucrare
Ce a făcut-o pe acest pământ,

În primul rând privim cum Creatorul
Şi-a adunat consiliul ceresc
Iar Duhul peste ape-a dat ocolul
Şi se-auzi un glas Dumnezeiesc.

Făcu-ta Domnul cerul şi pământul
Lumina şi izvoarele de apă
Vieţuitoare şi în urmă omul
La glasul Lui viaţa, a dat să-nceapă!

Dar în grădina ce a fost creată
Când omul pe pământ a apărut,
Veni cel rău prin cursa lui trasată
Pe om îl abătu de la Cuvânt ,

Aşa păcatul a ajuns la om
Încă de la întemeierea lumii
Fiind neascultător de a lui Domn
A fost gonit din mijlocul grădinii

Păcatul s-a-nteţit mereu în lume
Căci deavolul avea lucrarea lui,
S-a împlinit cum Biblia ne spune
Potopul puse capăt răului!

Apoi din cei ce au scăpat cu viaţă
S-au înmulţit omul pe-acest pământ
Iar Domnul îşi alese o sămânţă
Să-şi împlinească planul Lui Cel sfânt!

Avraam şi Sara, intră în lucrare
Căci Dumnezeu i-a Binecuvântat,
Din ei avea să fie-un popor mare!
În planul cel de sus ei au intrat!

Şi prin Isac născut la bătrâneţe
A apărut poporul Domnului
Apoi din Iacov ce i-a dat poveţe,
Israel deveni poporul Lui.

Aşa a format Domnul un popor
Din care mai târziu veni Mesia
Ce pentru om ajun-sa Salvator
Aşa ne spune, sfânta carte Biblia

Prin Harul Celui ce-a venit în lume
Noi am intrat pe porţile Regale
Înaintăm spre Ţara cu renume
Urcândune grăbiţi spre cer din vale!

Iar când vom fi la capătul lucrării
Când Mirele pe norii va apărea
Noi vom intra pe poarta îndurării
Cu El acolo sus în ţara Sa,

Şi vom trăi cu El o veşnicie
Uitând c-a fost odată un pământ
Şi vom sălta în cânt de bucurie
Căci ne-am hrănit din sfântul Său Cuvânt

Când cerul şi pământul va dispare
Şi va fi alt pământ şi cer făcut!
Atuncea vom trăii în nemurire
Cu-Acel' pe care-o viaţă l-am slujit.

10.06.2011 06:49gl




Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>