Cuvântul, ca un ac

Cuvântul, ca un ac...

Cu cât citești Cuvântul, cu-atât ești folosit
Că primind cunoștință, ești gata de-mplinit.

Văzut-ai țesătura de ac pe pânza fină?
Când ea este gătată, e pusă în lumină,

Ca toți ce trec s-o vadă, și să aprecieze
Cu câtă iscusință... model, să coloreze,

Cu diferite ațe... toate la locul lor;
Doar cei care învață, pot a lucra de zor.

Cineva, le arată și le dă ajutor...
E mai plăcut la clacă, e încurajator.

Nu am văzut vreodată pânză neterminată,
În loc de cinste pusă, pe mobilă, pe masă...

Ci, mai degrabă dusă-ntr-un raft, într-o cămară,
Băgată-ntr-o cutie sau dusă pe la țară...

Că poate cineva, se va-ndura vreodată
S-o coasă, s-o lucreze, să-ajungă terminată.

Dar, poate-ajunge-o cârpă de șters pe mâini, pe-afară.
...Nu toți apreciază o lucrătură rară...

Noi suntem ca o pânză, Cuvântul ca un ac.
De îl citim, lucrează, și-ncepe-n viața noastră
Precum o cruciuliță... și iar o cruciuliță,
Și-o floare... și mai multe, și-apoi o poieniță,
Și-o-ngrăditură rară cum nu ai mai văzut,
Eventual cu franjuri, și totul e ... plăcut.

Așa Cuvântu-ncepe: cu litere, cuvinte,
Încet, încet reținem și propoziții simple,
Și tot lucrează-n pânza lăuntrului... în noi,
Până ce devenim model divin de soi.
Cu cât citesc Cuvântul, cu-atât sunt folosit,
Că primesc cunoștință, și-s gata de-mplinit.