Curăție

Când stăm pe mal în serile de vară
Şi aşteptăm ca-n oglindire,
Din ape, stelele să ne răsară...
Cuminţi, de parc-ar sta să se uimească
De propria lor haină albă, cerească,

Nuferii,
În toată frumuseţea lor ni se arată
Să ne spună:
„La fel să fie şi viaţa voastră, curată şi bună“.

Mulţi nuferi au fost
Şi încă şi astăzi mai sunt —
Inimi crescute chiar din noroiul acestui pământ,
Strop de cer, mărturie
Că oricine poate trăi în curăţie.

Despre unul dintre ei,
Biblia ne spune minunat
Că, prin anii lui Israel cei mai grei,
El a rămas curat.

De copil,
De când a fost chemat de Dumnezeu în templu
Și până la sfârşitul zilelor sale,
Viaţa lui Samuel nepătată ne-a rămas un exemplu.

Spre seara vieţii,
Când soarele anilor săi cobora spre asfinţit,
A chemat la sine poporul şi l-a-ntrebat:
„Spuneţi-mi dacă împotriva cuiva
Vreodată am greşit? “
Şi tot poporul a răspuns:
„Nu, nu ne-ai greșit niciodată!
Purtarea ta faţă de noi
A fost întotdeauna curată“.

Şi Samuel, frumosul nufăr,
Şi-a strâns petalele în propriul său asfințit
Şi a murit.
Dar va răsări din nou, pe ape de veşnicie,
Într-o şi mai mare, şi mai strălucitoare curăţie.