text Poezii crestine

Cumpătarea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Traian Dorz
1. Cumpătarea-i datoria oricărei ființe drepte,
ea îndrumă pașii vieții pe cărările-nțelepte,
în ea este sănătate și putere și iubire
și doar ea aduce-n casă și în suflet mulțumire.

2. Omul fără cumpătare
cât ar strânge tot nu are,
că din sacul care curge
cât se toarnă, nu se-ajunge.

3. Cumpătarea e virtutea ce se află-n chibzuință,
fără ea vorbești zadarnic de iubire și credință,
căci fără de cumpătare nu-i credință, nici iubire,
iar când sunt, aduc doar hulă
și necaz și necinstire.

4. Cumpătarea se arată
în umblarea cea curată,
în vorbirea măsurată
și în faptă, de-orice dată.

5. Unde nu e cumpătare să te-aștepți la sărăcie,
chiar dac-ar fi fost acolo cea mai mare avuție,
căci din vasul care curge
chiar când pierde doar un pic,
în curând sosește vremea că n-a mai rămas nimic.

6. A fi cumpătat înseamnă a griji de-orice fărâmă,
zidul ne-ngrijit la vreme, cât de tare-i se dărâmă.

7. Cumpătarea și risipa nu pot merge împreună,
ele n-au dus niciodată laolaltă casă bună,
omul cumpătat urăște și-osândește-orice risipă
el nu-și cheltuie zadarnic, nici un ban
și nici o clipă.

8. Cumpătarea are margini și măsură-n toate cele,
nu numai în cele bune,
dar chiar și în cele rele.

9. Nu-i decât un drum spre viața plină de îndestulare
și-acest drum frumos și sigur se numește cumpătare.
- Fiul meu, obișnuiește-ți zi de zi ființa-ntreagă
calea asta s-o urmeze
și să-i fie cea mai dragă.

10. Hotărârile frumoase bine e să le luăm
însă dacă nu le ținem, ne-nțelepți ne arătăm.

11. Mai târziu sau mai devreme rabdă cel necumpătat
căci pe unde faci păcatul, ispășești orice păcat,
cine n-are cumpătare în ce face și vorbește
vine prea degrabă ziua când cu lipsuri ispășește.

12. Cine n-are cumpătare
să n-aștepte desfătare,
căci risipa cheltuiește
tot mai mult decât primește.

13. Omul cumpătat e-acela care dă ce-i drept oricui
și-n tot drumul lui n-atinge cu nimic al nimănui,
ci își ține și cuvântul și tăcerea măsurat,
numai astfel omul este credincios adevărat.

14. Fericită-i cumpătarea căci ea strânge nu aruncă,
știe că-orice fărâmitură ca s-o ai se cere muncă,
de aceea ea n-aruncă nici un dram ce-i prisosește,
știe că la orice-i vine vremea-n care trebuiește.

15. Cea mai întristată țară este-aceea fără frați
și cea mai săracă-i țara fără oameni cumpătați.

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>