Cum cade frunza de smochin

Eu sunt convinsă pe deplin
Că viaţa mea nu-i nu ştiu ce;
Mă zbat, păcătuiesc, mă-nchin,
Mă bate vântul şi mă-nclin:
Nu ştiu ce-aş mai putea face,

Ca traiul meu să fie lin
Şi să nu fie zbuciumat;
Aş vrea şi eu să simt din plin
O pace sfântă, cer senin
Un suflet binecuvântat.

Omul,... câte nu doreşte,
Oricât ar trăi de puţin!
Se zbate şi se chinuieşte
Tare din greu mai trudeşte;
Ca să adune ce-i mai bun.

Aş vrea să-mi simt inima tare,
Şi liberă făr-un suspin...
Binecuvânte cer şi soare
Să nu cadă-n încercare
Cum cade frunza de smochin.

Smochinu-i frumos, dă umbră
Şi sunt convinsă pe deplin,
Când vine toamna el asudă
Ramurile-ncep să plângă,
Şi cade frunza de smochin.

Neamuri, veniţi, v-apropiaţi!
Popoare, ascultaţi acum;
Dacă nicicum nu încercaţi
De Dumnezeu să ascultaţi
Şi numai Lui să vă predaţi,

Şi doar pe El să Îl urmaţi,
Inima voastră fi-va-n suspin
Şi viaţa voastră în declin
Căzând puţin câte puţin,
Cum cade frunza de smochin!

A.N
1.11.2012 Firenze