text Poezii crestine

Cum ar fi fost, fără păcat ?

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Florența Sărmășan
Cum ar fi fost, fără păcat?


Eu uneori Te simt departe
Deși Tu ești prezent mereu
Atâta spațiu ne desparte
Dar numai Tu ești Domnul meu.

Adeseori eu, simt rușine
Conștiința-mi este încărcată...
Știu, locul meu e lângă Tine
Deși mă clatin, câteodată.

Regret păcatul din vechime
Care strămoșii l-au făcut.
De nu era așa, prea bine,
Necaz, noi n-am fi cunoscut.

N-am fi îndurat nici suferința,
Nici bolile prin care trecem...
Dacă cei doi aveau credința
Puteam cu Tine să petrecem,

Puteam trăi fără păcate
Și Fiul Tău, n-ar fi murit,
Nu mai erai așa departe
Și în alt mod noi, am fii trăit,

Și ar fi fost prea minunat
Răul, nu l-am fii cunoscut,
Am fii trăit fără păcat
Și am fii fost, cum Tu ai vrut.

Tu pe om l-ai lăsat să aleagă
Și ai testat a lui iubire,
I-ai oferit lumea întreagă
Căci ai vrut a lui, nemurire.

Dar firea lui cea limitată
Și plină doar de necredință
Pe Diavol l-a crezut și îndată,
Ascuns a stat, și-n umilință.

A înțeles că a greșit...
Mândria încă-l stăpânea,
Nu Te-a strigat, nu Te-a găsit,
Să ceară îndurarea Ta.

Și iarăși a păcătuit
Căci n-a înțeles cât e de grav,
Porunca a nesocotit,
Păcatului, s-a făcut sclav.

Vina în loc să-și recunoască,
Să ceară milă și îndurare,
Și pocăința s-o cunoască,
Ar fi primit sigur iertare.

Dar Doamne, Ție, Ți-a fost milă
De neputința omenească,
Greșiți au fost, n-au avut silă,
Șanse le-ai dat să mai trăiască.

L-ai dat în dar pe Fiul Tău
Care era pur și curat
El, unic Fiu de Dumnezeu
Păcatul l-a răscumpărat.

Și mii de întrebări mi-am pus
Dacă păcatul n-ar fi fost...
Ne-am mai fi dus la Tatăl sus
Sau pe pământ am fi stat, jos?

A fost cum trebuia să fie,
Ca să-I cunoaștem bunătatea
Avem parte de veșnicie
Dar am văzut și răutatea...

Acum putem deosebi
Ce este bun, și ce e rău,
Putem să fim în veșnicii
Putem să fim cu Dumnezeu!

Păcatul greu ne-a dus la moarte
Dar avem drept la mântuire
Fără credință nu se poate
Ca să ajungem la sfințire.

O luptă grea, e a noastră viață
Dar trebuie ca să biruim,
Pe Domnul nostru față în față
O să-L vedem dacă dorim.


Amin

Câmpia Turzii, 6 aprilie 2011

Cele mai recente resurse scrise - Zidire spirituala

E lumină-nțelepciunea
E lumină-nțelepciunea,Cum prostia e-nnoptare.Iar lumina-i curăție,Har ceresc și bucurieȘi credință roditoarePentru viața viitoare.Cine spune că el crede,Dar nu umblă în lumină,Nici trăiește-n curăție,... Citeste mai mult >>
Când pacea domnește
Când pacea domneșteE așa plăcut când inima-i plină de paceChiar și atunci când cineva rău îți întoarce,Când poți iubi pe cel care-ți greșeșteCă-n inima ta mereu pacea domnește.Când ai pace ești atât d... Citeste mai mult >>
Priveşte cerul!
Niciodată să nu plângiȘi să spui că e prea greu!Chiar de spini te vor răniȘi puțini te vor iubiLângă tine-I Dumnezeu!Să nu cazi în deznădejdeCând vezi valul că e mare!Tu rămâi pe Stâncă, susCăci acolo... Citeste mai mult >>
Frumoasă e răbdarea
Frumoasă e răbdarea femeii credincioasece caută-ntâietatea la alții să o lase,ea, rămânând în umbră, tăcută şi smerităîși află în răbdare răsplata fericită.... Așa a fost răbdarea Elisabetei sf... Citeste mai mult >>
Rămâi în dragoste
Sunt multe feluri de dragoste în lumeCu sentimente și emoții diferiteLa fiecare li s-a dat câte un numeCăci toate dintre ele sunt deosebite.Dragostea Storge e cea dintâiE o dragoste atât de specialăȚi... Citeste mai mult >>
Identitate
Ești, Doamne, bun, eu pământean și rău,și-n dragoste nu-Ți seamăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău,de par dospit din cer, nu din argilă.Nu Ți-am râvnit nici razele subțiri,nici t... Citeste mai mult >>
Întrebare
Adâncă-i noaptea, orele profunde...Gemând, spre raftul cărților mă-ndrumși-ntreb în șoaptă fiece volum:- Tu ești? Și cartea fuge și se-ascunde.Plângând, întreb portretul ei acum:- Tu ești? Și nici iub... Citeste mai mult >>
Am obosit!
Am obosit... Privesc la timpulCe a trecut așa grăbitLăsând în urmă dor și viseȘi iar îmi spun: Am obosit!A fost o vreme când furtunaNu reușea să mă clinteascăȘi vorbele oricât de greleNu izbuteau să m... Citeste mai mult >>
De ce te-ngrijorezi?
De ce te-ngrijorezi creștine?Oare-ai uitat de Dumnezeu?Oare-ai uitat că ți-a promisCă-alături îți va fi mereu?De ce ești tu îngrijoratCând vezi în jur că valu-i mare?Rămâi pe Stâncă, neclintit,Acolo v... Citeste mai mult >>
Priveşte!
Privește-ntinsul zării...Nu simți în piept un dorCe aripi îți deschideȘi-ai vrea să pleci în zborSpre-o lume unde paceaMustește fericireȘi oamenii-s legațiÎn lanțuri de iubire?Privește către ceruri...... Citeste mai mult >>