text Poezii crestine

Cu Dumnezeu pe munte. Înmormântarea lui Moise

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Şerban Lavinia
Cu Dumnezeu pe munte. Înmormântarea lui Moise
De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi,
sporiţi totdeauna în lucrul Domnului,
căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.
1 Corinteni 15: 58


Asemeni lui Moise, urcaţi sus pe munte,
privind cu dor spre-un Canaan îndepărtat,
ajunge-vom nu doar o data, ci mai multe…

Şi ne-ntrebăm: efortul nostru-a meritat?

A meritat că ai tăcut când te-a durut?
Că ai iertat fără s-auzi vreo scuză?
N-a fost responsabilitatea ta, dar ai făcut,
căci de nu faci, pe tine conştiinţa te acuză!

A meritat că Moise n-a murit pe Nil,
c-a refuzat statut de faraon zeificat
ca să conducă un popor needucabil,
iar la final, Dumnezeu nici nu pare impresionat? !

Nu i-a permis să intre în Ţara Promisă.
Moise era încă în putere, dar l-a-nmormântat.
O sută douăzeci de ani de experienţă tristă:
să mediezi între-om şi Dumnezeu e-un greu mandat!

A fost cel mai blând om de pe pământ,
însă împins la limită, a lovit stânca.
Şi pentru o greşeală a plătit scump tribut.
Nedrept? Ei bine, Moise n-a gândit aşa!

La fel şi Pavel: şi-a trăit viaţa în Hristos,
iar moartea firii-a socotit-o un câştig.
David a afirmat că nu-i sunt de folos
arderi-de-tot care să nu-l coste nimic.

Sfinţii Scripturii aşteptau răsplată veşnică,
de-aceea au suferit prigoană şi batjocuri.
Ei, cei de care lumea n-a fost vrednică,
ne-au rămas pilde, haideţi să le stăm alături!

Cele mai recente resurse creștine scrise

Întoarce-te la faptele dintâi.
Întoarce-te la faptele dintâiVreau să mă-ntorc la faptele dintâiCă să nu-mi pierd iubirea cea curatăTurnată -n inimă prin Duhul SfântCe de la începuturi mi-a fost datăȘi niciodată să nu părăsescIsuse... Citeste mai mult >>
Câștigul vieții
Nu port pe drum povara vieții mele,Căci am murit când harul m-a găsit;Din vechiul eu, doar pulbere de stele,Iar tot ce sunt în El s-a împlinit.Respir lumina ce din cer coboară,Și-n orice pas aud al cr... Citeste mai mult >>
Azi e ziua de botez
Azi e ziua de botezȘi eu tot mă minunezCum Tu Doamne m-ai chematȘi pe brațul Tău m-ai luatAstăzi Doamne mă botezȘi pe Tine Te urmezAm lăsat totul în urmăȘi mă alipesc de turmăAstăzi fac un legământCât... Citeste mai mult >>
Nu te încrede azi, în ziua cea de mâine
Astăzi este ziua când trăiești acum,Și ce e astăzi, cum l-ai defini?Astăzi este ziua când nu trăiești oricum,Azi e ziua pe care-o vei simți.Astăzi de tu trăiești în lume,Și-auzi a lui Isus chemare,Nu... Citeste mai mult >>
Am luat învățătură
Am luat învățătură! ! ...Am luat învățăturăDin cuvântu-ți plin de urăGreșim amândoi din plinCă am scos atât veninFiindcă ăsta e ecoulCă n-am stăpânit ego-ulȘi ne-am crezut prea deștepțiSă nu fim oamen... Citeste mai mult >>
Prin vuietul furtunii
Prin vuietul furtuniiȘi astăzi trecem uniiPrin plânset și durereLipsiți de orice puterePrin valea grea adeseaTrecem fără-a vedeaCum stă Isus și plângeȘi trupul-i plin de sângePrin stâncile abruptePășe... Citeste mai mult >>
Cineva(corectată)
Cineva(corectată)Cineva se știe elVede-n mine un rebelȘi nu adevărat fidelRegelui lui IsraelN-am venit să dezbin frațiFrați în Duh adevărațiȘi uniți în AdevărPregătiți să urce-n cer! ! ...Citiți și gâ... Citeste mai mult >>
Biblia este o Carte Sfântă
Biblia este o carte Sfântă,Care te va Lumina.Cu ea nu vei rătăci,Încurajat vei fii în vreme grea.Dumnezeu ne-a dat-o,Ca s-o citim oricând.Și s-o împlinim,Cu ea în inimă, spre Ceruri să Privim.Să nu ui... Citeste mai mult >>
Daruri de la Domnul.
Daruri de la DomnulÎnaintea feței taleSunt nespuse bucuriiPregătite din veciePentru a Domnului copiiBucuria mântuiriiPoți să-o iei de pe altarCăci prin jertfa mântuiriiNe-a fost oferită în darBucuria... Citeste mai mult >>
Psalmul 24
Psalmul 24 Al Domnului este-ntreg pământulCu tot ce e pe el și cei ce-l locuiesc,Căci numai Dumnezeu PreasfântulPoate acolo unde alți nu reușesc.Doar El l-a-ntemeiat pe râuri și pe măriPe temelii ce... Citeste mai mult >>