Cu Domnul după gratii- Cu drag eu îmi privesc părinţii

Cu drag eu îmi privesc părinţii


Mă întrebam ce-aş fi păţit
Dacă Domnul nu mă ierta?
Dacă nu m-aş fi întâlnit
Cu fratele ce m-ajuta?

Dacă încă mult aş fi stat
Cu ceilalţi unde-am fost dus,
Oare ce mi s-ar fi întâmplat
Dacă aici nu m-ar fi pus?

Dar Domnul meu m-a ajutat
Căci prea neputincios am fost
Şi dintre cei răi m-a mutat;
Mi-am găsit aici un alt rost.

Dar încă mă mai întrebam:
Părinţii, oare, mai trăiesc?
Că-n inima mea mult doream
Să-i văd, să îi mai întâlnesc,

Iertarea lor să o primesc
Căci mă simţeam prea vinovat,
Să plâng şi să mă liniştesc,
Să ştiu că cei doi m-au iertat.

Îngrozitor m-am comportat:
Să fug de cei ce m-au crescut,
Să nu îmi pese ce-am lăsat,
Parcă nici eu n-aş fi crezut

Că aşa de rău puteam să fiu
Cu cei care viaţa mi-au dat.
‘Mi-era teamă că-i prea târziu
Şi ceva rău s-a întâmplat.

Nici chiar "fiul risipitor"
Nu îmi părea aşa de rău.
Eu am pătat numele lor,
Necazul meu era mai greu.

Căci doi bătrâni am părăsit
-De tineri erau suferinzi-
Ei m-au crescut, eu am fugit;
Erau părinţii mei buni, blânzi.

Doresc să vin în faţa lor
Dar simt ruşinea, mă încearcă.
Eu îi iubesc şi-mi este dor.
De-abia aştept totul să treacă.

Căci anii ce mi-au mai rămas
Aicea am să-i ispăşesc.
Să nu mai am şi-acest necaz;
Să-i văd vreau, să îi întâlnesc.

Prin mintea mea ades trecea
Gândul că poate au murit
Iar dacă ar fi fost aşa,
Prea tare aş fi suferit.

Sau unul dacă-ar fi rămas,
La fel de mult m-aş întrista.
Un tremur îmi simţeam în glas
Şi inima mult mă durea.

Voiam cu ei să mă împac
Şi să mă creadă că regret.
Necazuri să nu le mai fac
Căci azi greşeala-mi înţeleg.

Prietenul meu mă-ncuraja,
Seară de seară ne rugam.
Şi el acum curios era
Să vadă ce răspuns primeam.

Ziua cea mare a sosit:
La vorbitor am fost chemat.
Plin de emoţii m-am simţit
Să-mi aud numele strigat.

În faţa mea acum ‘i-aveam
-Erau părintii mei iubiţi-
Cu lăcomie îi priveam:
Erau schimbaţi, îmbătrâniţi.

Iubirea mea a reînviat,
Doar pe ei doi îi mai aveam.
Văzându-i, m-am cutremurat.
Plângând, iertare le ceream.

Şi ei au plâns când m-au privit,
Dar niciunul nu m-a mustrat
Şi nu mi-au reproşat nimic.
Le-am spus tot ce mi s-a-ntâmplat.

Nu am primit nici o mustrare
-De mine nu se săturau-
Doar vorbe de încurajare
Şi mi-au promis: mă aşteptau

Pedeapsa să mi-o ispăşesc
Şi anii ce-au rămas să treacă,
S-ajung ca să mă pocăiesc,
Domnul lucrarea să îşi facă.

va urma